MOPAN Suceava

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a participat marti la lansarea candidaților de primari din două localități din zona de munte a județului, Ostra și Stulpicani. Au participat și senatorul Daniel Costantin Cadariu, fost ministru al antreprenoriatului și turismului, precum și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Gheorghe Niță.

La Ostra, într-o sală plina a Casei de Cultură, construită pe fonduri europene, președintele Flutur le-a vorbit gospodarilor din localitate despre realizările foarte consistente ale primarului Ioan Oros. Acesta a adus confortul, adică apă și canalizare, drumuri modernizate, școli modernizate și dotate la nivel european. De asemenea, a realizat proiecte noi pentru un parc fotovoltaic și pentru asfaltarea a încă nouă străzi. Aceste realizări, doar o parte din cele care i se datorează domnului Ioan Oros, constituie o adevărată carte de vizită a primarului liberal.

La Stulpicani, președintele Gheorghe Flutur a arătat câteva dintre proiectele primarului liberal Vasile Zancu. De fapt lansarea candidaturii sale a avut loc într-un cămin cultural proaspăt inaugurat, construit în satul Gemenea cu fonduri de la CNI. A avut loc și o slujbă de sfințire a noului edificiu, fiind prezenți câteva sute de locuitori. Au fost trecute în revistă realizările din toată comuna, în special rețeaua de apă și canal, drumurile modernizate, construirea de cămine culturale în 3 din cele 5 sate ale comunei, noul drum de la Negrileasa la viitoarea mănăstire Coborârea Sfântului Duh, la coliba părintelui Ilie Cleopa, drum realizat prin programul „Anghel Saligny”. De fapt primarul Vasile Zancu are săptămâna și inaugurarea a câte unui obiectiv. Urmează piața sătească din Stulpicani zilele viitoare, apoi stația de prevenire și stingere a incendiilor, dotată cu utilajele necesare, iar apoi multe alte proiecte. Acestora li se adaugă proiectul Consiliului Județean Suceava, de modernizare a drumului care leagă Stulpicani de Slătioara și de Câmpulung Moldovenesc, drum în lucru, care va ridica valoarea turistică a localității Stulpicani și a monumentului UNESCO Codrii Seculari Slătioara.

„Acești doi primari de toată isprava, Ioan Oroș și Vasile Zancu, sunt străjeri la poala munților Rarău, cu care mă mândresc și cu care vreau să continui în viitorul mandat modernizarea zonei.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava