Concert pascal
MOPAN Suceava

Problemele medicale au împiedicat-o pe Simona Halep să joace la Roland Garros și Wimbledon, iar sportiva noastră a anunțat că nu va participa nici la Jocurile Olimpice. 2021 este un an marcat de probleme medicale pentru sportiva noastră, care speră să revină pe teren în luna august.

Următorul turneu din calendarul Simonei Halep este Rogers Cup de la Montreal. Acesta va începe pe 9 august, dar Simona va lua o decizie în privința participării cu câteva zile înainte de startul competiției.

Chiar și după retragerea de la Wimbledon, Simona a continuat să se antreneze și speră că va putea să revină la ceea ce este unul dintre turneele sale preferate din circuitul WTA. Jucătoarea din Constanța are amintiri foarte plăcute din Canada, ținând cont că s-a impus la acest turneu în 2016 și 2018. Ultima dată a fost aici în 2019, când a fost nevoită sa abandoneze în sferturile de finală.

După Rogers Cup, în calendarul Simonei Halep se află turneul de la Cincinnati, care va începe pe 16 august. Simona este finalistă la edițiile din 2017 și 2018, însă de fiecare dată a fost învinsă în ultimul act.

US Open, marele obiectiv din acest an

Pentru Simona Halep, principalul obiectiv din 2021 era câștigarea unei medalii olimpice pentru România. Cum acest lucru nu se poate întâmpla din cauza problemelor medicale, marele obiectiv din acest an va rămâne Grand Slam-ul de la US Open, programat între 30 august și 13 septembrie.

Totuși, Simona nu va avea o misiune ușoară. La pariuri este considerată abia a opta favorită, cu cota 18.00. Ea este întrecută de Naomi Osaka (cota 5.50), Ashleigh Barty (cota 7.00), Iga Swiatek (cota 11.00), Serena Williams (cota 11.00), Aryna Sabalenka (cota 13.00) și Cori Gauff (cota 15.00). Aceste cote sunt preluate din oferta operatorului 888sport, care va include toate meciurile de la US Open și la pariuri sportive live.

Ce-i drept, previziunile bookmakerilor sunt întărite și de parcursul Simonei Halep la US  Open în ultimii ani. Turneul de Grand Slam de la New York este singurul la care Simona nu a bifat măcar o finală. La Roland Garros are un titlu, la fel ca la Wimbledon, iar la Australian Open are o finală pierdută. Cel mai bun rezultat la US Open datează din 2015, când a fost învinsă în semifinale de italianca Flavia Pennetta. În 2016 a cedat în sferturile de finală, dar de atunci parcursul a fost foarte slab, Simona nereușind să treacă de turul 2, având și două eliminări în runda inaugurală. În plus, la ediția din 2020 nu s-a prezentat.

În total,  Simona a obținut doar 17 victorii și 10 înfrângeri în meciurile de pe tabloul principal de la US Open. Procentajul victoriilor este de 63%, cel mai mic pe care Simona îl are la toate turneele de Grand Slam. Spre exemplu, Simona a câștigat 72% din meciurile de la Australian Open, 76% din cele de la Roland Garros și 75% din cele de la Wimbledon.

Simona Halep rămâne în top 10 WTA

În urma absenței de la Wimbledon, Simona a pierdut cele 2000 de puncte câștigate la ediția din 2019 și exista pericolul să iasă din top 10 WTA pentru prima dată în ultimii 7 ani. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla, dar jucătoarea noastră suferă totuși o coborâre destul de abruptă în ierarhia mondială, în urma rezultatelor de la Wimbledon. Simona a pierdut șase poziții și a ajuns  pe  locul 9 în ierarhia mondială. Dubla campioană de Grand Slam nu a mai fost atât de jos în clasament din februarie 2014.

Pe atunci, Simona abia pătrundea în top 10  WTA și încă era o promisiune a tenisului feminin. Remarcabil este că, din ianuarie 2014 încoace, constănțeanca nu a mai ieșit niciodată din top 10, fiind jucătoarea în  activitate cu cea mai lungă serie consecutivă  în elita tenisului feminin.

Simona a avut un an 2014 excelent, cu o finală pierdută la Roland Garros, și a terminat sezonul pe 3. În 2015 și 2016 a încheiat pe locul 2, în timp ce 2017 și 2018 au prins-o la finalul sezonului pe prima poziție. Finalul lui 2019 a prins-o pe locul 4, iar 2020 l-a încheiat pe locul 2.

În total, Simona a petrecut 64 de săptămâni pe primul loc în clasamentul WTA, fiind pe locul 11 în întreaga istorie ca longevitate în fruntea ierarhiei mondiale.

Dintre jucătoarele în activitate, mai bine decât Simona stau doar Serena Williams (319 săptămâni) și Ashleigh Barty, actuala lideră a clasamentului WTA (83 săptămâni).  Totuși, australianca a profitat și de faptul că ierarhia a fost înghețată pentru o bună perioadă de timp.

Steffi Graf este jucătoarea cu cele mai multe săptămâni pe primul loc în clasament (377), urmată de Martina Navratilova (332), Serena Williams (319), Chris Evert (260) și Martina Hingis (209).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava