Concert pascal
MOPAN Suceava

Sportul sucevean se află într-un moment de grație în care are șansa, după nu mai țin minte câți ani, să aibă toate cele patru echipe la un nivel maxim de performanță. Municipiul Suceava poate avea handbal, volei, rugby și fotbal în top. Primele trei formații sunt deja acolo, fotbalul mai are muncit pentru a ajunge acolo unde îi e locul, Liga a II-a.

Pe de altă parte și handbalul juvenil sucevean se află la apogeu, așa cum a  fost și în urmă cu peste 20 de ani. Atunci echipele de juniori|I și II de la LPS erau campioane naționale, la fel ca și acum când toate cele trei echipe ale CSU din Suceava sunt calificate în finala Campionatelor Naționale cu șansă la medalii. A fost o strategie bună și un efort al jucătorilor, antrenorilor, părinților care merită de apreciat și mai mult decât în mod normal din cauza pandemiei.

În altă ordine de idei, se pare că în sfârșit proiectul unei săli polivalente la Suceava prinde contur. Fraza anterioară este un clișeu doar dacă ne gândim la faptul că orașul nostru este singurul dintre capitalele de județ care nu are așa ceva.

Rememorăm momentul în care, regretatul primar Constantin Sofroni, punea mâna pe lopățică și scotea o brazdă din solul de la LPS acolo unde a răsărit micuța sală de sport care se numește acum ”Dumitru Bernicu”. Dacă nu greșesc, construcția sălii a durat cel puțin șase ani.

Proiectul noii săli polivalente de la Suceava este unul grandios care presupune mai mute lucruri. Dacă la ”mic” a durat șase ani, ne întrebăm cât va dura construcția noii săli, adică la ”mare”. Spunem așa pentru că peste șase-șapte ani, cei mai buni juniori de acum, vor fi plecați de mult la echipe care se bat pentru trofee sau confort financiar, pentru că ”explozia” în sport se petrece undeva la 18-19ani.

Așadar, este nevoie de o gândire și o mișcare rapidă pentru ca sala polivalentă din Suceava, un pic cam prea mare pentru orașul nostru, să nu devină, așa cum spuneam de altfel, o locație în care vin băieții care își înfig două degete în gură și ”fâșcîie” și bat talpa la podea sau frații și surorile să se desfășoare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava