Concert pascal
MOPAN Suceava

Cazinoul din Vatra Dornei care va fi inaugurat de Ziua Bucovinei pe 28 noiembrie sub noua denumire Complexul Muzeal ”Cazinoul Băilor” după ce a fost readus la viață cu fonduri europene, a fost promovat recent la Târgul de Turism al României în cadrul standului Organizației de Management a Destinației ”Bucovina”.  Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a declarat că obiectivul a suscitat un interes deosebit atât din partea publicului cât și a specialiștilor din turism menționând că mulți dintre cei prezenți la standul OMD Bucovina au spus că vor să vină la Vatra Dornei să viziteze Cazinoul în minivacanța de Ziua Națională a României. ”Am constatat un lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată de când merg pe la târguri. Este pentru prima dată când un obiectiv care urmează să fie deschis suscită atâta interes și vorbim aici de Complexul Muzeal ”Cazinoul Băilor”. Noi am promovat Cazinoul Băilor la acest târg și a fost un interes deosebit atât din partea potențialilor turiști cât și din partea specialiștilor din turism și a presei de  profil.  Aș vrea să spun că unii dintre ei au venit și au depănat o serie de amintiri din vremuri apuse în care vizitând Vatra Dornei au fost și pe la Cazinou care, spuneau ei, a găzduit o serie de  activități chiar înainte de Revoluție. Mulți dintre cei prezenți la stand care nu și-au stabilit încă un program pentru minivacanța de Sf. Andrei și de Ziua Naională s-au gândit să vină la Vatra Dornei atât cu mașina cât și cu trenul. Am înțeles că s-au îmbunătățit condițiile de transport pe tren pe ruta București-Suceava-Vatra Dornei. Unii vor veni chiar de la deschidere pe 28 noiembrie. Și-au exprimat dorința de a participa la eveniment și o serie de specialiști  în turism, cei cer fac parte dintr-o serie de organizații de nivel național și presa de specialitate din turism”, a spus  Barbă.

”Cred că va crește foarte mult interesul începând cu 28 noiembrie pentru municipiul Vatra Dornei”

El consideră că după inaugurarea Cazinoului va crește interesul pentru stațiunea turistică Vatra Dornei.  Cred că va crește foarte mult interesul începând cu 28 noiembrie pentru municipiul Vatra Dornei. Lumea știe și de investițiile care se fac în municipiul Vatra Dornei și că domnul președinte Gheorghe Flutur a fost diriginte de șantier acolo. Pe lângă Cazinou orașul începe să arate foarte bine și evident că ne bucurăm pentru turiști și pentru administrația locală de acolo”, a menționat Niculai Barbă. El a mai spus că la Târgul de Turism al României OMD Bucovina a promovat pachetele pentru Crăciun și Revelion dar și pentru Paștele din 2024. ”Am constatat că o parte dintre locuri au fost ocupate încă de anul trecut. Așa s-a întâmplat și înainte de pandemie și înainte de izbucnirea conflictului  din Ucraina. Mergem pe ideea de a crește în continuare numărul de zile pe care le petrece un turist la noi și una din preocupările noastre chiar prioritatea noastră este creșterea ponderii turiștilor străini care vizitează Bucovina. De aceea  continuăm să mergem și la târgurile de turism din străinătate. În aceste zile vom fi prezenți la Târgul de Turism de la Varșovia acolo unde sperăm să reînodăm tradiția când mulți turiști polonezi ne vizitau în mod organizat”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean.

Cazinoul din Vatra Dornei promovat de OMD Bucovina la Târgul de Turism al României. Barbă: ”Mulți au spus că în minivacanța de Ziua Națională vor veni la Vatra Dornei să vadă Cazinoul”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava