Concert pascal
MOPAN Suceava

La 75 de ani, Elton John este un cântăreț celebru cu o avere de 500 de milioane de dolari. Dar mai mult decât de cariera muzicală, el se mândrește cu cei doi copii ai lui, Zachary, în vârstă de 11 ani, și Elijah, care a împlinit deja 9 ani, notează click.ro. Amândoi sunt deja băieți mari.

Ei au uimit pe toată lumea, pentru că au crescut atât de mult, la petrecerea de după gala Oscar. Au fost fotografiați în compania nașei lor, cântăreața Lady Gaga (36 de ani), și a soțului lui Elton John, David Furnish (59 de ani). Tatăl lor, Elton, nu a putut să fie prezent la petrecere, din cauză că se află în turneul Farewell Yellow Brick Road, amânat din februarie, din cauza pandemiei de COVID-19.  Este prima oară în cei 30 de ani de când Elton organizează petrecerea, când nu a putut să vină. A ținut însă ca aceasta să se țină, tocmai pentru anul trecut, în plină pandemie, nu s-a putut.

Elton John are o relație cu David Furnish din 1993. Amândoi copiii au fost născuți de o aceeași mama purtătoare, al cărei nume nu a fost dat publicității, mai scrie sursa citată.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/ce-mari-au-crescut-copiii-lui-elton-john-511592.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava