Concert pascal
MOPAN Suceava

Causeway Bay din Hong Kong își păstrează statutul de cea mai scumpă artera comercială din lume, în timp ce New Bond Street rămâne cea mai costisitoare destinaţie de retail stradal din Europa, potrivit raportului “Main Streets Across the World 2019”, realizat de Cushman & Wakefield.

Raportul analizează chiriile a 448 de locații din 68 de piețe şi clasifică locațiile în funcție de nivelul chiriilor de referinţă, folosind datele Cushman & Wakefield.

În 2018, Causeway Bay din Hong Kong a încheiat seria celor cinci ani de dominaţie a Upper 5th Avenue din New York, iar în clasamentul din 2019 își păstrează poziția de top, cu un nivel al chiriei de referinţă al magazinelor stradale de 2.164 €/ mp / lună. Pe locul al doilea se situează Upper 5th Avenue, cu un nivel de 1.775 € / mp/ lună, urmată de New Bond Street din Londra (1.352 €/ mp / lună).

Avenue des Champs Elysées din Paris (1.166 €/ mp/ lună) și Via Montenapoleone din Milano (1.142 €/ mp/ lună) se află pe poziţiile 4 şi 5 din top. Cea mai mare creștere a valoriilor de închiriere din top 10 a fost înregistrată în Sydney (17,9% în ultimul an), Pitt Street Mall, ajungând la 849 €/ mp/ lună. Cinci locaţii din top 10 la nivel global se află în Europa, trei în Asia și câte una în SUA şi Australia.

Darren Yates, Head of EMEA Retail Research Cushman & Wakefield, autorul raportului: „În ceea ce privește nivelul chiriilor la nivel global, rezultatele din acest an sunt încurajatoare și reliefă succesul locațiilor stradale de top. Chiriile din principalele artere comerciale au rămas stabile și există o direcție clară asupra viitorului retailul stradal. Cu toate acestea, se observă o presiune de scădere a chiriilor în multe locații secundare, în special în piețele mature din Europa și America de Nord.”

În top 5 la nivel european, New Bond Street din Londra se poziţionează deasupra principalelor artere comerciale din Paris și Milano. Pe locul 4 se situează Bahnhofstrasse din Zurich (683 €/ mp/ lună), iar pe locul 5 Kohlmarkt din Viena (405 €/ mp/ lună). Cea mai mare creștere a chiriilor din top 10 se observă pe strada Ermou din Atena (+14%), ajungând la o valoare de 285 €/ mp/ lună. Chiriile din aproximativ 70% din locațiile din Europa au rămas stabile sau au înregistrat creșteri față de anul trecut. Polarizarea este însă evidentă între piețele consacrate din Europa de Nord-Vest versus Europa de Sud, Centrală și de Est, unde oferta de retail modern și volumul vânzărilor online sunt încă reduse.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 50 €/mp/lună, Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi în top 30 în clasamentul european, fiind la acelaşi nivel cu cel practicat în Bratislava, Slovacia sau Nicosia, Cipru. În Belgrad, Kiev sau Sofia chiriile practicate pentru spaţii stradale sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai scăzută fiind consemnată în Riga, Vilnius sau Skopje.

Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Acest amplu studiu desfăşurat la nivel global de Cushman & Wakefield ne arată încă o dată faptul că retailul tradiţional este doar într-o fază de reaşezare şi nicidecum că încetineşte. Vom asista la modificări ale comportamentului de consum şi în următorii ani, iar business-ul retailerilor va fi gândit în întregime să interacţioneze omnichannel cu consumatorul. Indiferent de segmentul pe care activează, retailerii vor încerca să creeze o experienţă aparte prin tehnologia integrată şi conceptele inovative ale magazinelor fizice.”

Regiunea Asia-Pacific este într-o poziție relativ puternică, cu chirii stabile sau în creștere în peste 80% dintre locații. India a înregistrat o evoluție impresionantă, cu o creștere solidă a chiriilor în mai multe orașe, în timp ce chiriile din Hong Kong au rezistat în pofida protestelor recente şi a unor perspective incerte.

Pe continentul american, evoluţia chiriilor reflectă variaţii diferite în funcţie de locaţie, iar chiriile din New York dau semne de stabilizare, după scăderile valorice înregistrate din ultimii ani. Piața de retail din America Latină continuă procesul de maturizare, deși chiriile pot fi volatile.

Note pentru editori: Datele sunt valabile la nivelul trimestrului II 2019. Datele pentru chiriile spaţiilor de retail stradal reflectă opinia specialiștilor Cushman & Wakefield cu privire la chiria pentru o unitate standard de retail stradal cu un front stradal de 6-8 metri şi o suprafață de 150-200 mp, din 448 de locații din 68 de piețe internaţionale. De obicei, acest tip de unitate are un front stadal de 6-8 metri. Cu toate acestea, definiția este flexibilă, având în vedere configurația unităților şi spațiul auxiliar ce diferă de la piață la piață.

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cu o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 51.000 de angajați în peste 70 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.cushmanwakefield.com

 

TOP 20 LOCAŢII DE RETAIL STRADAL CU CEL MAI RIDICAT NIVEL AL CHIRIILOR

(sursa: Cushman & Wakefield)

Top 2019 Top 2018 Locaţie Oraş Tara Chirie T2 2019
€/ mp/ lună
1 1 Causeway Bay Hong Kong Hong Kong, China 2,164
2 2 Upper 5th Avenue New York SUA 1,775
3 3 New Bond Street Londra Regatul Unit 1,352
4 4 Avenue des Champs Elysees Paris Franta 1,166
5 5 Via Montenapoleone Milano Italia 1,142
6 6 Ginza Tokyo Japonia 987
7 7 Pitt Street Mall Sydney Australia 849
8 9 Bahnhofstrasse Zurich Elvetia 683

 

9 8 Myeongdong Seul Coreea de Sud 680

 

10 10 Kohlmarkt Viena Austria 405
11 11 Wangfujing Beijing China continentala 371

 

12 12 Kaufinger/Neuhauser Munchen Germania 370
13 13 Grafton Street Dublin Irlanda 316
14 15 Ermou Atena Grecia 285
14 14 Portal de L’Angel Barcelona Spania 285
16 17 Orchard Road Singapore Singapore 246
17 16 Kalverstraat Amsterdam Olanda 238
18 19 Na Příkopě street Praga Cehia 235
19 18 Stoleshnikov Moscova Rusia 227
20 21 Khan Market New Delhi India 192
21 20 Karl Johan Oslo Norvegia 189
22 24 Suria KLCC Kuala Lumpur Malaezia 183
23 27 Ximen Taipei Taiwan, China 171
24 26 Biblioteksgatan Stockholm Suedia 166
25 23 Bloor Street Toronto Canada 163
26 22 Grande Rue Luxembourg Luxembourg 160
27 25 Meir Antwerp Belgia 158
28 28 Stroget (including Vimmelskaftet) Copenhaga Danemarca 153
29 31 Vaci utca Budapesta Ungaria 150
30 29 Best Achieved Shopping Mall (GF) Ho Chi Minh Vietnam 145
31 32 City Centre Helsinki Finlanda 135
32 33 Chiado Lisabona Portugalia 130
33 n/a Kikar Hamedina Tel Aviv Israel 128
34 29 Centre – Istiklal Street Istanbul Turcia 114
35 34 Central Retail District (CRD) Bangkok Thailanda 112
36 36 Kneza Mihaila Belgrade Serbia 90
37 37 Nowy Swiat Warsaw Polonia 80
38 38 Masaryk Mexico City Mexic 77
39 35 Prime – A Dubai Emiratele Arabe Unite 77
40 39 Ilica Street Zagreb Croatia 75
41 45   Accra Ghana 70
42 41 Prime Jakarta Indonezia 61
43 40 Čopova Ljubljana Slovenia 60
44 45 Kreschatik Street Kiev Ucraina 57
45 56 Zona Rosa (*Ex- Zona T) Bogotá Columbia 57
46 47 Vitosha Blvd Sofia Bulgaria 56
47 44 Oscar Freire Jardins São Paulo Brazilia 55
48 42 Str. Pietonala Florida Buenos Aires Argentina 53
49 47 Ledras Street Nicosia Cipru 50
49 49 Calea Victoriei Bucuresti România 50
49 50 City Centre Bratislava Slovacia 50

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava