Concert pascal
MOPAN Suceava

Quentin Tarantino lucrează la un scenariu despre criminalul în serie Charles Manson, informează contactmusic.com. Acesta va fi al nouălea film al celebrului regizor, penultimul din cariera sa – dacă se va ţine de cuvânt şi se va pensiona după ce va ajunge la crearea peliculei cu numărul zece.

Proiectul, despre care nu se cunosc detalii momentan, este unul inedit pentru Tarantino, având în vedere că cineastul american a realizat, până în prezent, filme bazate pe personaje fictive.

În anii 1960, Charles Manson a înfiinţat un cult religios, alcătuit din evadaţi şi eretici, denumit ‘Manson Family’. În vara anului 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Procurorii americani au spus că acele crime au fost comise în cadrul unui plan mai amplu, ce viza declanşarea unui „război rasial” în Statele Unite.

Potrivit Deadline, în proiect este implicat Harvey Weinstein. Mai mult, Margot Robbie ar putea-o interpreta pe Sharon Tate, iar Samuel L. Jackson ar putea apărea şi el în film.

Ultimul film semnat de Quentin Tarantino este ‘The Hateful Eight’, care a fost lansat în 2015.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava