Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Cătălin Sprinceană, a declarat că fălticeneanul Vlad Dascălu este vârful de lance al echipei naţionale de mountain bike la Jocurile Europene din Polonia (21 iunie – 2 iulie), de la care se aşteaptă câştigarea medaliei de aur în proba olimpică de cross-country (XCO).

”Obiectivul este clar să câştigăm la această disciplină şi Vlad Dascălu este vârful nostru de lance. Vlad este vârful de lance al echipei naţionale de mountain bike. Acesta este primul obiectiv, după care acumularea de puncte preţioase pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, pentru că această competiţie punctează şi în ratingul olimpic. Lotul olimpic de mountain bike va fi prezent acolo în întregime, cu excepţia lui Patrick Pescaru, care este sub 23 ani şi nu avem categoria asta de vârstă la Jocurile Europene. Până acum vreo două săptămâni n-am ştiut că va participa Vlad Dascălu, este ultimul înscris de România, pentru că el el are un program foarte încărcat cu cupele mondiale. Obiectivul lui principal este Campionatul Mondial de la Glasgow (9-12 august) şi a fost o incertitudine dacă poate sau nu participa la Jocurile Europene. Antrenorul lotului va fi Paulo de la Fuente Perez, care este şi antrenorul lui Vlad Dascălu, iar din staff va mai face parte coordonatorul lotului naţional de MTB al României, Tudor Oprea, participant la JO de la Atena. El a fost antrenorul lui Dascălu la JO de la Tokyo”, a declarat preşedintele FRC.

Suceveanul Vlad Dascălu, 25 ani, cel mai valoros sportiv român la MTB-XCO, locul şapte la JO de la Tokyo, are cele mai mari şanse de a urca pe podium în competiţia organizată la poalele muntelui Parkowa. El a fost campion mondial şi european în 2019 la Under-23.

La ultima etapă de Cupă Mondială, de la Lenzerheide (Elveţia), Dascălu a căzut în turul doi şi s-a accidentat la cot, dar a anunţat deja că va participa la următoarea cursă de la Leogang (Austria), la Cupa Mondială din perioada 15-18 iunie.

”Din păcate, Vlad n-a terminat cursa, a căzut în turul doi, s-a lovit la cot, a petrecut o noapte la spital, a făcut şi un computer tomograf. Din fericire, nu are nicio problemă serioasă, a fost doar o contuzie şi sperăm că va fi într-o formă bună la Jocurile Europene. Noi ne dorim medalia de aur şi avem încrederea că Vlad va face un rezultat bun şi în paralel ceilalţi sportivi ai echipei naţionale vor strânge puncte serioase pentru acest proces de calificare olimpică”, a adăugat Cătălin Sprinceană.

Roberto Dumitru Burţa, Ede Karoly Molnar, Jozsef Attila Malnasi şi Vlad Dascălu vor reprezenta România în concursul de mountain bike, proba olimpică de cross-country (XCO), în data de 25 iunie 2023. Ei vor fi însoţiţi de antrenorul Paulo del la Fuente Perez.

Preşedintele FRC a precizat că Vlad Dascălu se poate califica la JO 2024 cu prilejul CM de la Glasgow, cu condiţia să câştige medalia de aur sau de argint: ”Dacă va câştiga cel puţin o medalie de argint la Glasgow, automat se va califica la Jocurile Olimpice, aşa cum a făcut-o şi în 2019 cu victoria de la Mondialele de tineret de la Mont-Sainte-Anne, care i-a adus calificarea la Tokyo”.

La primele două ediţii ale Jocurilor Europene, România a avut reprezentanţi la ciclism doar în probele de şosea, care însă nu figurează în programul din Polonia.
La competiţia MTB de la Jocurile Europene participă 137 sportivi din 27 de ţări în probele XCO feminin şi XCO masculin. Această competiţie este asimilată Campionatelor Europene şi punctele acumulate contează pentru calificarea la Paris 2024.

La Jocurile Europene 2019 de la Minsk, Serghei Ţvetcov s-a clasat al nouălea în proba de contratimp la şosea, iar Eduard Grosu a fost al 25-lea. La Baku, în 2015, Andrei Nechita a fost al 16-lea în proba de fond pe şosea, respectiv al 33-lea la contratimp.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava