Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Celebrarea celor 104 ani de la înființarea Colegiului Tehnic CF “Unirea” a adus împreună elevi, părinți, profesori, reprezentanți ai autorităților locale și ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, ai unităților de învățământ din oraș dar și ai comunității de afaceri locale, în calitate de parteneri ai noștri.

Gala “Unirea 104” a avut loc vineri, 31 mai 2024, în aula școlii, descriind festiv un eveniment al întregii comunități.

Suntem mândri de tradiția în performanța pregătirii elevilor noștri. Gala “Unirea” din fiecare an își premiază “superlativele”, adică pe acei elevi ce pot fi modele de urmat pentru colegii lor.

Astfel, au fost premiați cei 5 olimpici naționali ce au dus Colegiul “Unirea” pe podiumul național.

Au fost premiate și primele opt echipe care au avut cele mai apreciate prezentări în cadrul competiției “Games of Science-IAT”, târgul intern de prezentare a proiectelor derulate de Colegiul “Unirea” pe parcursul anului școlar curent. 26 de echipe și-au prezentat colegilor, profesorilor dar și reprezentanților Primăriei Pașcani ideile de antreprenoriat, robotică, platforme digitale educative, aplicații mobile dezvoltate în acest an școlar, fiecare proiect expunând o idee inovatoare.

Gala “Unirea” acordă în fiecare an elevilor și profesorilor școlii trofee pentru excelență în educație.

În acest an, trofeele au fost câștigate de  Mădălin Sehleanu (clasa a XII-a E, profil tehnic) și Lorena Carp (clasa a XII-a A, profil economic) – Alumnus Unirea 2024 și Robert Rotaru, (clasa a XI-a D, profil tehnic) – Elevul Anului.

Trofeul “Profesorii Anului” a revenit echipei de profesori ingineri din cadrul catedrei de Discipline Tehnice a colegiului.

În cadrul Galei, elevii noștri au prezentat două proiecte cu impact în comunitatea locală, respectiv două platforme digitale de promovare a unui nou concept de organizare urbană și una de regenerare a arhitecturii patrimoniului cultural local.

Sărbătoarea Colegiului “Unirea” la 104 ani de la fondare, a fost acel moment atât de necesar în viața oricărei școli când ne oprim și spunem “Bravo!” și “Mulțumesc!”.

La mulți ani, Colegiul “Unirea”!

 

Profesor Iuliana Gordin

Purtător de cuvânt, Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea”, Paşcani

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava