Concert pascal
MOPAN Suceava

În timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate, cu volan pe partea dreaptă, într-o succesiune de curbe pe strada Calea Bucovinei, din oraşul Vicovu de Sus, un localnic de 25 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeţ de acces din fața unui imobil. Evenimentul s-a petrecut vineri seară.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanta la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul figurează cu permisul de conducere „Reţinut”, neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Conducea cu viteză o mașină cu volan pe dreapta și s-a oprit într-un podeț, 7.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava