Comunicat:

În perioada 08-09.11.2013 Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Suceava a luat parte, cu o delegație importantă, la lucrările Consiliului Național al Partidului Social Democrat desfășurate în București la Palatul Parlamentului și la Sala Palatului. Din delegație au făcut parte pe lângă cei 27 de membri în Consiliul Național al PSD și un număr 30 de invitați.

Lucrările Consiliului Național PSD a fost precedate vineri, 08.11.2013, de cea de-a III-a ediție a „Atelierelor Viitorului”. Scopul acestor ateliere este de a operaționaliza, prin dezbateri deschise, găsirea de soluții concrete pentru provocările sociale existente: combaterea excluziunii sociale, reducerea decalajelor între oameni, creșterea economică, crearea locurilor de muncă și relansarea României.

Tema centrală a dezbaterilor din această ediție a „Atelierelor Viitorului” s-a concentrat pe găsirea de soluții pentru asigurarea condițiilor necesare pentru ca românul din 2018, la un secol de la constituirea României moderne, să fie cât mai aproape de nivelul Occidentului.

„Trebuie să explicăm clar oamenilor care este poziția noastră față de rolul statului în societatea românescă modernă, care sunt funcțiile și responsabilitățile sale. Nu putem ignora reproșurile cetățenilor la adresa statului, care se referă la slăbiciunea sa, la ineficiența sa, la proasta gestionare a banilor publici, la birocrație și la corupție, la funcționarea lui în folos privat, nu public. Buna guvernare înseamnă și reformarea statului, dar nu prin dispariția lui, ci prin adaptarea lui la nevoile și așteptările românilor și prin întărirea lui. Statul român trebuie să rămână un stat social, dacă vrem să respectăm prevederile Constituției!” a declarat Președintele Partidului Social Democrat, domnul Victor Ponta.

În cea de-a doua jumătate a zilei de vineri, 08.11.2013, a avut loc Liga Aleșilor Locali a Partidului Social Democrat având tema pricipală proiectul privind descentralizarea ce urmează a fi promovat de către guvern. Președintele PSD Suceava și aleșii locali suceveni prezenți la acest eveniment au transmis un semnal de sprijin dar în același timp au transmis și un semn de alarmă pentru modul cum va fi aplicat acest proiect.

În cadrul lucrărilor Consiliului Național al PSD de sâmbătă, 09.11.2013, după prezentarea raportului de activitate au luat cuvântul mai mulți lideri importanți ai Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Adrian Năstase și Victor Ponta care au subliniat importanța anului 2014 pentru România din perspectiva celor două scrutinuri de alegeri electorale. Alegerile europene pot da, pentru prima oară, unui partid din România, posibilitatea de a propune prin perspectiva rezultatelor un președinte pentru Parlamentul European. Alegerile prezidențiale vor însemna sfârșitul regimului Băsescu cu tot ce a însemnat el pentru România.

„România are nevoie de un nou regim politic. Prin deciziile Curții Constituționale s-a creat practic o nouă Constituție, diferită de cea validată prin vot în 1991 sau cea din 2003. Posibilitatea de șantaj a președintelui republicii a crescut, iar forța sa distructivă o vedem zi de zi. De aceea, dincolo de schimbarea Guvernului Boc, e nevoie să fie pregătită pentru anul viitor schimbarea regimului Băsescu. Acest lucru înseamnă o pregătire amplă și, evident, câștigarea alegerilor”, a declarat fostul președinte al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase.

Pe ordinea de zi a Consiliului Național al PSD a fost adoptarea „Rezoluției privind susținerea candidaturii domnului Martin Schulz pentru funcția de președinte al viitoarei Comisii Europene”. Prin adoptarea acestei rezoluții Partidul Social Democrat Suceava consideră că este o șansă majoră pentru Uniunea Europeană de a fi condusă de o Comisie Europeană legitimată prin votul cetățenilor și conectată la problemele reale ale acestora.

Având în vedere angajamentul Partidului Social Democrat de a susține inițiativele Uniunii Europene în domeniul politicii externe și de bună vecinătate și implicare activă în marile proiecte ce privesc eforturile Uniunii Europene de extindere a valorilor europene la scara întregului continent a fost adoptată, în cadrul Consiliului Național al PSD, „Rezoluția Partidului Social Democrat cu privire la viitorul parteneriatului estic”. Pe aceste baze, prin rezultatele sale ambițioase, Summit-ul de la Vilnius, de la finele lunii noiembrie 2013, poate reprezenta o etapă de referință în efortul celor mai avansați parteneri de împlinire a destinului european.

O altă rezoluție adoptată de către Membrii Consiliului Național al PSD a fost „Rezoluția cu privire la proiectul de lege privind descentralizarea administrativă a României”. Prin votul exprimat asupra acestei rezoluții Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Suceava susține eficientizarea funcționării sistemului public prin procesul de descentralizare precum și îmbunătățirea calității serviciilor publice furnizate cetățenilor.

În cadrul acestui eveniment a fost adoptată și hotărârea Consiliului Național cu privire la validarea componenței Comitetului Executiv Național și a Biroului Permanent ale PSD. De asemenea au fost cooptați și membri noi PSD în Consiliul Național printre care și Deputatul PSD de Suceava, domnul Ovidiu Iane.

În cuvântul de încheiere premierul Victor Ponta, președintele Partidului Social Democrat, a concluzionat că „Mesajul este unul singur: 2014 este sfârșitul regimului Băsescu. Vreau să sprijinim un președinte al tuturor românilor, un mediator. Cred că avem nevoie de un președinte pacificator și care să sprijine Guvernul și Parlamentul, să reconstruiască România. Cred că este un moment important pentru următorii 25 de ani și sunt convins că Partidul Social Democrat va fi pregătit pentru acest an cu totul special, 2014.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava