Concert pascal
MOPAN Suceava

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, îl are invitat special la Concertul Extraordinar de Paște pe omul de cultură Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Primul eveniment a avut loc joi, 11 aprilie la Palatul Patriarhiei din București, iar următoarele concerte sunt programate în 19 aprilie la Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Blaj, în 20 aprilie la Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, în 26 aprilie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

„Poezia este cuvânt, dincolo de cuvinte. Rostită, ea devine muzică, dincolo de sunete. Întâlnirea dintre Constantin Chiriac și Corul Madrigal este una extraordinară, fiindcă apropie valori reunite sub semnul nobil al încrederii în puterea artei. Într-o lume tot mai apăsată de materie, avem cu toții nevoie de asemenea aripi, de ceea ce muzica și poezia, poezia și muzica ne oferă ca dar de suflet. O seară unică, într-un loc binecuvântat, pentru spectatori aleși. Un act de cultură autentică. Versul și cântul se împlinesc prin ceea ce nimeni și nimic nu ar putea vreodată șterge din memoria umanității: frumusețea unor clipe de grație convertite în amintiri de spirit”, spune profesorul și criticul de teatru Octavian Saiu.

Concertul Extraordinar de Paște este un eveniment dedicat sărbătorii fundamentale a creștinilor, care invită spectatorii la introspecție și regăsirea unor înțelesuri universale. Conceput pentru a reliefa prin muzică și artă dramatică simbolismul Învierii Mântuitorului, evenimentul construiește o poveste sonoră despre vremuri esențiale ale umanității, o istorie amplificată dramatic prin textele aduse publicului de actorul Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Programul de concert include lucrări de muzică sacră din repertoriul românesc și internațional, în interpretarea unică a Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu. Conceptul concertului este creat de Emil Pantelimon, regia de sunet este semnată de Gabriel Scîrlet, scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica, iar proiecțiile video lui Dorin Popovici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava