Comenzi MOPAN Suceava

Guvernul României a adoptat joi, 23 iunie a.c., Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, care reglementează înființarea și operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD).

OMD-urile reprezintă o nouă formă de gestionare a destinațiilor turistice, care permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național.

„Din acest moment, turismul este un domeniu strategic al economiei! Mai mult, am făcut pasul decisiv pentru operaționalizarea OMD-urilor, o reformă așteptată de 12 ani! Aceste construcții asociative urmează să genereze cele mai bune planuri de marketing, un impact extraordinar, mai ales că membrii noilor entități sunt atât reprezentanți ai administrației publice locale și naționale, cât și reprezentanți ai mediului privat”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

✓ OMD-ul local se va înființa pe baza asocierii unității/lor administrativ-teritoriale din componența destinației cu plătitori de taxe speciale pentru promovare turistică și/sau alte entități care plătesc cotizație. Printre criteriile minime impuse, menționăm: destinația să fie atestată ca stațiune turistică de interes local/național sau să existe minimum 100 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate și un buget minim de 30.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul județean se va înființa pe baza asocierii unității administrativ-teritoriale județene din componența destinației cu plătitori ai cotizației de membru conform statutului, inclusiv OMD-urile locale de pe raza județului. Printre criteriile minime impuse, menționăm: să existe minimum 1.000 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate în cadrul destinației și un buget minim de 100.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul regional se va înființa prin asocierea formată din unul sau mai multe OMD-uri județene cu unități administrativ teritoriale județene care nu fac parte dintr-un OMD județean și/sau alte entități care nu fac parte dintr-un alt OMD local sau județean din regiune și care plătesc cotizație conform statutului. Regiunile sunt: Banat-Crișana, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Muntenia, Moldova, Oltenia și Transilvania. Printre criteriile minime impuse, menționăm: să existe minimum 10.000 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate în cadrul destinației și un buget minim de 250.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul național se va înființa din membri ai autorității administrației publice centrale responsabile în domeniul turismului, ai OMD-urilor regionale, dar și ai altor entități publice și alte organizații private relevante în domeniul turismului, înființate și înregistrate în conformitate cu dispozițiile legale, cu reprezentativitate la nivel național și care nu fac parte dintr-un alt OMD, indiferent de nivel, fiind un organism cu rol în realizarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic a destinației România.

Intrarea în vigoare a cadrului legislativ care să definească operaționalizarea OMD-urilor reprezintă un jalon îndeplinit în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (328 – componenta C11 Turism și Cultură). Actul normativ, așa cum este specificat, include o descriere clară a mecanismului de finanțare pentru sprijinirea rețelei, precum și un model clar de guvernanță strategică.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava