Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

În trecut, Crina Abrudan (45 de ani), a prezentat știrile sportive, iar pentru unii a fost o adevărată surpriză să o vadă la „Survivor”. Reporterii Click! au stat de vorbă cu fosta concurentă din echipa Faimoșilor și au aflat mai multe detalii interesante despre aceasta, dar și despre experiența „Survivor România”, toate acestea într-un interviu exclusiv.

Click!:Ai prezentat știri sportive și să fiu sincer, n-am văzut niciodată o știristă să facă ce ai făcut tu… Faci sport?

Crina Abrudan: Fac sport. Pe vremuri toată lumea avea senzația că, dacă prezint știrile sportive am făcut sport sau fac sport. Dar nu are legătură a prezența știrile sportive cu a face sport. De câțiva ani am început și eu să merg la sală și pot să mă laud că fac sport. Dar am perioade și perioade. Am perioade când merg la sală zilnic, mă ține cam 2-3 luni și am perioade în care am avut o pauză, după sărbători. După sărbători am plecat la Survivor. Adică fac sport și nu fac.

Cum a fost experiența „Survivor”? Nu te-aș fi văzut ieșind din zona ta de confort.

Asta mi-am și dorit, asta a fost în mintea mea. „Survivor” înseamnă traseele, baza sportivă, care îți permite să câștigi recompensă sau comunicare acasă. Iar în mare parte, „Survivor” înseamnă supraviețuirea 7 zile pe săptămâna, 24 din 24, cu oamenii de acolo. De la bun început mi-am propus să stau departe de certuri și scandaluri, nu am fost niciodată implicată în așa ceva, și nu era în intenția mea că la 45 de ani să merg la un reality show și să mă implic în certuri și scandaluri. Am răspuns, pe ici pe colo, când am simțit că sunt jignită sau că s-a mers prea departe, însă în general am încercat să evit latura asta. Pentru mine, „Survivor”, cred că a fost singurul format de reality-show la care mi-aș fi dorit să merg. Tocmai din acest motiv, pentru că este un format curat față de alte reality show-uri unde este mai ușor să aluneci pe pantă asta a certurilor și a tensiunilor. Iar pentru mine, principalul scop în acest reality show,  a fost să mă descurc bine pe trasee și să conviețuiesc bine cu oamenii de acolo, în așa fel încât să nu las o părere proastă despre mine oamenilor de acasă.

Citește INTERVIUL complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/interviurile-click/crina-abrudan-declaratii-exclusive-dupa-2255633.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava