Concert pascal
MOPAN Suceava

Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru funcţia de senator în colegiul nr. 1 vatra Dornei, medicul Cristian Irimie a declarat că liderii USL care vin şi inaugurează lucrările de modernizare făcute la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava ar trebui să recunoască şi să admită faptul că aceste investiţii au fost realizate de Guvernul PDL. Fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în perioada guvernării PDL, Cristian Irimie a explicat că valoarea totală a investiţiilor realizate la Spitalul Judeţean Suceava a fost de aproximativ 380 de miliarde de lei vechi, la care se mai adaugă încă 1,8 milioane de lei, fonduri de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii pentru modernizarea maternităţii din Suceava.

„Investiţiile făcute la Spitalul Judeţean Suceava, care acum sunt admirate de toţi, inclusiv de liderii USL, au fost demarate în 2009 printr-un program amplu de modernizare care a început cu Spitalul Vechi şi cu Secţia de psihiatrie din cartierul Burdujeni, care mult timp nu a fost în considerare de nimeni, însă acum s-au creat condiţii spitaliceşti deosebite pentru pacienţii de acolo. Aş dori ca cei care vin acum să vadă investiţiile de la spital, să aprecieze ce s-a făcut, şi mai ales să recunoască că am făcut noi şi nu ei. Şi mai ales să continue aceste investiţii, în măsura în care pot să realizeze mai mult, pentru că la noi s-a văzut ce am putut să facem în trei ani”, a declarat Cristian Irimie. El a precizat că în anul 2009, Guvernul PDL şi Consiliul Judeţean, condus de Gheorghe Flutur, au decis să înceapă lucrările de modernizare ale Spitalului Vechi, având în vedere că în anul 2007, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministrul PNL al Sănătăţii, şi unele persoane din Suceava doreau să demoleze această unitate spitalicească şi să mute pacienţii în nişte clădiri improprii pentru îngrijirea lor. „Încă de atunci am spus că nu se poate face aşa ceva, pentru că primează bolnavii şi nu gândurile imobiliare ale unora sau altora. S-a ajuns la ceea ce am propus abia după anul 2009, când am început să facem ceea ce se poate vedea acum la Spitalul Vechi. În ceea ce priveşte spitalul mare, investiţiile au început cu o serie de lucrări extrem de importante, şi anume reabilitarea acoperişului. După ce am terminat acoperişul spitalului şi am asigurat apărarea contra ploilor am continuat cu secţiile din spital. Asta deoarece înainte de aceste investiţii, când ploua puternic, apa ajungea până la etajul 7, iar orice . şi orice lucrări făceai se degradau foarte rapid”, a mai explicat candidatul USL pentru funcţia de senator în colegiul nr. 1 Vatra Dornei. Cristian Irimie a spus că toate fondurile alocate în perioada 2009 – mai 2012, inclusiv pentru anvelopare clădirii spitalului, au fost asigurate de Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava.
Irimie: “Cei de la USL pot să aprecieze dacă vor, dar dacă nu pot să facă asta, măcar să nu se laude”

Cristian Irimie a arătat că în această perioadă se definitivează lucrările de reabilitare a aproape întregului spital judeţean. El a explicat că anul viitor va fi modernizată şi secţia ORL, finalizându-se astfel reabilitarea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţul Suceava.

„Cei de la USL să nu vină acum să se laude cu ce s-a făcut în perioada Guvernării PDL. Cei de la USL pot să aprecieze dacă vor, dar dacă nu pot să facă asta, măcar să nu se laude. E foarte important că vin să vadă ce s-a făcut la Suceava, pentru că vor şti să facă şi în alte spitale din ţară. Oricum, trebuie spus că Spitalul Sf. Ioan cel Nou din Suceava a fost o prioritate pentru noi, lucru demonstrat şi de investiţiile care s-au făcut”, a mai spus Cristian Irimie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava