Concert pascal
MOPAN Suceava

Sezonul competițional 2020-2021 al Ligii Naționale de handbal masculin va fi, fără nicio îndoială, unul atipic din cauza pandemiei de coronavirus. Prima rundă de campionat s-a disputat la Sfântu Gheorghe în sistem turneu și a cuprins trei partide pentru fiecare dintre cele 16 formații din Liga Zimbrilor. S-a hotărât acest lucru de FRH pentru că nou promovatele jucaseră déjà trei partide în prealabil în turneul de baraj.
Începând din data de 4 octombrie, în acceași locație, Sfântu Gheorghe, și până pe 11 octombrie, va avea loc a doua rundă din acest sezon competițional care va cuprinde câte șase meciuri pentru fiecare echipă. Așadar, grupările din primul eșalon valoric al handbalului românesc nu vor mai avea ca în anii trecuți o săptămână de răgaz între meciuri, ci vor juca cu alt adversar la o zi-două, diferență.
”Efortul și uzura după o astfel de serie de jocuri este maximă. Am simțit acest lucru pe pielea noastră în prima parte de campionat. După stresul din turneul de promovare am jucat cu echipe care abia ne așteptau și erau dornice de joc.
A fost foarte dificil și trebuie să ne adaptăm. Acum urmează a serie de șase meciuri consecutive și avem altă provocare de trecut. Azi vom face seria de testări pentru noul coronavirus și avem mari emoții mai ales după ce am văzut ce s-a întâmplat la Botoșani.
Avem ceva probleme cu accidentările, dar sper să ne prezentăm la acest minimaraton handbalistic cu o echipă cât ami competitivă. Este greu de gestionat un astfel de miniturneu, dar sperăm să ne adaptăm” a declarat anttenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruț.

Programul echipei CSU din Suceava la turneul doi:

4 octombrie
CSM Focșani – CSU din Suceava

5 octombrie
CSU din Suceava – Potaissa Turda

7 octombrie
CSM Vaslui – CSU din Suceava

8 octombrie
CSU din Suceava – CSM Buzău

10 octombrie
CSM Bacău – CSU din Suceava

11 octombrie
CSU din Suceava – Magnum Botoșani

Clasament
1. HC Dobrogea Sud 3 3 0 0 81-57 9
2. CSM București 3 3 0 0 85-65 9
3. Dinamo București 3 3 0 0 92-77 9
4. Minaur Baia Mare 3 3 0 0 85-73 9
5. Steaua București 3 2 1 0 83-80 7
6. Potaissa Turda 3 2 0 1 91-81 6
7. HC Buzău 3 2 0 1 72-67 6
8. Poli Timișoara 3 1 0 2 79-78 3
9. Dunărea Călărași 3 1 0 2 81-81 3
10. CSM Focșani 3 1 0 2 64-65 3
11. CSM Bacău 3 1 0 2 78-80 3
12. CSM Făgăraș 3 1 0 2 81-89 3
13. CSU din Suceava 3 0 1 2 78-91 1
14. CSM Reșița 3 0 0 3 59-75 0
15. CSM Vaslui 3 0 0 3 74-92 0
16. Magnum Botoșani 3 0 0 3 67-99

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava