Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Pentru CSU Suceava meciul din etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin cu CSM Făgăraş era unul capital, gazdele înfruntând o contracandidată din play-out. Spectatorii au fost prezenţi în tribunele sălii „Dumitru Bernicu”, ca de obicei, jucătorii au fost montaţi, ca de obicei, atmosfera a fost întreţinută de o muzică motivatoare, ca de obicei, numai că în minutul 5, neaşteptat, câteva din luminatoare au cedat şi partida a fost întreruptă 10 minute, inutil pentru că acestea nu şi-au revenit, ba chiar la pauză au mai sucombat încă vreo două.
Arbitri au considerat că meciul se poate juca şi CSU Suceava a învins pe CSM Făgăraş cu 24-16 (15-9).
Elevii antrenorului Adrian Chiruţ au jucat bine în prima repriză pe care au dominat-o destul de autoritar. Cu o apărare inspirată, Târzioru în formă de zile mari şi portarul Cristi Tcaciuc pe fază, CSU Suceava a încheiat în avantaj primele 30 de minute, scor 15-9.


Tot gazdele au fost cele care au marcat primele după pauză, însă apoi, pentru a mări suspansul au avut o perioadă de gafe copilăreşti. În urma acestor erori, oaspeţii au revenit bine în meci şi s-au apropiat ameninţător pe tabela de marcaj. Edificator „căderii” sucevene a fost faptul că în primele 20 de minute din partea secundă ei au marcat doar patru goluri. În ultimele zece minute însă, gazdele au revenit puternic şi cu ajutorul unor intervenţii de senzaţie a portarului Cristi Tcaciuc „Roşchi”, cum l-a şi alintat crainicul sălii, au câştigat clar cu 24-16. La finalul partidei s-a consemnat şi debutul tânărului Claudiu Lăzurcă, încă junior II la LPS Suceava, el marcând din lovitură de la 7 metri primul său gol în Liga Naţională de seniori.
Victorie frumoasă şi reconfortantă în faţa unui public generos, succes umbrit puţin de incidentul cu iluminarea sălii „Dumitru Bernicu”, oricum micuţă pentru oraşul Suceava. Sper din tot sufletul, aşa cum am mai menţionat şi cu altă ocazie, ca atunci când va fi gata sala polivalentă mult aşteptată să mai avem echipă de handbal în primul eşalon valoric.
CSU Suceava: Cristi Tcaciuc, Iulian Andrei – Tîrzioru (8), Lăzurcă (1), Sandu Mihai (3), Cotinghiu (1), Costea, Burlacu (2), Baican (1), Petrea (2), Sipka, Ciubotariu (4), I.Tcaciuc, Olariu (1), Şoldănescu, Polocoşer (1).

Rezultate consemnate în etapa a XXIII-a:
Dinamo – Steaua    31-23
Poli Timişoara – Potaissa Turda    28-21
HC Vaslui – Dunărea Călăraşi    21-28
CSU Suceava – CSM Făgăraş        24-16
Din această rundă a mai rămas de jucat partida HC Dobrogea Sud – Minaur Baia Mare.
CSM Bucureşti – HC Odorhei 10-0 şi Poli Iaşi – CSM Focşani 0-10, echipele HC Odorhei şi Poli Iaşi s-au retras din campionat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava