MOPAN Suceava

Strategia de dezvoltare a zonei metropolitane Rădăuți a fost pusă pe masa autorităților. Aceasta a fost prezentată în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul Primăriei Rădăuți la care au participat alături de reprezentanții celor 8  localități implicate, arhitecții șefi ai Sucevei și Rădăuțiului, funcționari din compartimentul proiecte programe și alți invitați. ”La inaugurarea centurii municipiului Rădăuți s-a discutat, pentru prima dată, despre zona metropolitană și tot atunci s-au pus bazele unei strategii de dezvoltare. Astăzi, 8 mai, am participat alături de reprezentanții celor 8 U.A.T.-uri implicate, arhitecții șefi ai Sucevei și Rădăuțiului, funcționari din compartimentul proiecte programe și alți invitați, la o ședință finală, în cadrul căreia Sigma Mobility Engineering a oferit celor prezenți documentația „STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ PERIURBANĂ RĂDĂUȚI”., a spus primarul Rădăuțiului, Bogdan Loghin. Elaborat după studii și analize minuțioase, volumul a adunat în paginile sale 147 de proiecte, prioritizate pe specificul Municipiului Rădăuți ca centru polarizator și unitățile administrativ-teritoriale din zona periurbană a acestuia, respectiv Orașul Milișăuți și comunele Dornești, Frătăuții Vechi, Horodnic de Jos, Horodnic de Sus, Satu Mare și Volovăț.

”Documentația va sta la baza reconsiderării obiectivelor de dezvoltare integrată în noile condiţii socio-economice și priorități înscrise pe agenda publică locală și în concordanță cu obiectivele de dezvoltare ale județului și regiunii, prin identificarea proiectelor prioritare de investiții și definirea condiţiilor necesare pentru accesarea unor noi surse de finanţare destinate obiectivelor viitoare de dezvoltare. Cu titlu de prioritate imediată, 20 dintre aceste proiecte au fost detaliate concepute ca un ghid pentru a identifica cât mai exact provocările economice, sociale, climatice, demografice și de mediu specifice teritoriului de analiză și prioritățile de dezvoltare pentru perioada de programare pe termen mediu și lung”, a mai spus Bogdan Loghin.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava