Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa de handbal a Universităţii Suceava a încheiat meciurile oficiale pe anul 2018 cu o înfrângere drastică pe terenul liderului la zi al Ligii Naţionale, CSM Bucureşti. În această primă etapă din retur, CSU Suceava a cedat în Capitală cu scorul de 18–37. Cu un lot din care au lipsit nu mai puţin de şase jucători de bază, Burlacu, Târzioru, Petrea, Baican, Olariu şi Lakovic, sucevenii au rezistat doar 20 de minute, iar până la pauză puternica echipă bucureşteană s-a distanţat la nouă goluri, scor 16–7. Într-un meci fără o miză importantă a punctelor, în partea a doua, antrenorul Adrian Chiruţ a trimis în teren şi jucătorii foarte tineri, inclusiv un pivot de 16 ani ce este încă junior II la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi la echipa a II-a a Universităţii, dar şi juniori I sau jucători ce au terminat în acest an junioratul şi au doar 19 ani. Gazdele au profitat de lipsa de experienţă a sucevenilor şi s-au distanţat şi mai mult, la 12 goluri în minutul 40, diferenţă care s-a mărit până la final.

„Din păcate am avut mulţi jucători accidentaţi şi am folosit jucători foarte tineri, în faţa unei echipe ce are un buget imens şi jucători foarte experimentaţi. Ne aşteptam la o astfel de desfăşurare a meciului, mai ales c-am jucat mult cu jucătorii foarte tineri din lot, unii fiind juniori II sau I. Pe de altă parte este un lucru bun că au prins minute bune, deoarece au văzut nivelul la care trebuie să ajungă, dar până acolo au mult de muncă. Sper să fi învăţat ceva şi să fi căpătat ceva experienţă care să-i ajute în continuare. Intrăm în vacanţa competiţională, una în care trebuie să ne recuperăm jucătorii accidentaţi, deoarece ne va aştepta un retur de foc, cu meciuri dificile şi importante”, a declarat antrenorul Adrian Chiruţ.

Pentru CSU Suceava au evoluat sportivii: Duman, Andrei, Erhan – Siamatas, Adomnicăi (7), Pintilei, Lupu (1), Cozorici, Aluipoaiei, Ionescu (2), Şoldănescu, Costea (3), Oancea (2), Bejinariu, Sandu (3).

CSU Suceava va relua campionatul pe 30 ianuarie, cu un meci pe teren propriu cu Potaissa Turda.

Rezultate consemnate în etapă a XIV-a:

CSM Bacău – Universitatea Cluj 44-29
CSM Bucureşti – CSU Suceava 37-18
HC Buzău 2012 – Minaur Baia Mare 33-34
Potaissa Turda – Politehnica Timişoara 25-22
Din această etapă au mai rămas de disputat partidele: Dinamo Bucureşti – AHC Dobrogea Sud, CSM Focşani 2007 – CSM Făgăraş, Steaua Bucureşti – Dunărea Călăraşi.

Clasamentul Ligii Naţionale

1. CSM Bucureşti 13 11 1 1 367-294 34
2. Dobrogea Sud 13 10 0 3 378-311 30
3. Dunărea Călăraşi 13 8 3 2 375-337 27
4. Potaissa Turda 14 8 3 3 407-374 27
5. Steaua Bucureşti 13 8 2 3 370-335 26
6. Poli Timişoara 14 7 4 3 371-349 25
7. Dinamo Bucureşti 12 6 3 3 368-334 21
8. Minaur Baia Mare 14 6 3 5 413-397 21
9. CSM Focşani 13 6 1 6 354-331 19
10. CSM Bacău 14 4 0 10 376-418 12
11. CSM Făgăraş 13 3 2 8 315-352 11
12. CSU Suceava 14 3 2 9 332-395 11
13. HC Buzău 14 2 0 12 343-396 6
14. U Cluj 14 0 0 14 349-496 0

Sursa foto: www.gazetasv.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava