Concert pascal
MOPAN Suceava

Runda a IX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin programează pentru CSU Suceava un meci deosebit de dificil, adversară fiindu-i gruparea HC Odorhei. Întotdeauna duelurile dintre aceste două formaţii au fost aprige şi se aşteaptă ca şi aceasta să fie la fel. Partida din etapa a IX-a, dintre CSU Suceava şi HC Odorhei va avea loc duminică 5 noiembrie de la ora 18.00 în sala „Dumitru Bernicu”.
După două săptămâni de pauză competiţională, concretizate cu două participări la lotul naţional al României, Burlacu şi Baican, sucevenii au curaj şi mizează pe un rezultat bun cu harghitenii.
„Va fi un meci greu în compania unei echipe puternice. Ne-am pregătit bine, suntem montaţi şi mai ales jucăm acasă. Publicul nostru este unul deosebit şi-l simţim alături, acasă diferenţele de valoare contând mai puţin.
Suntem bine şi din punct de vedere financiar, avem promisiuni că totul se va rezolva până la sfârşitul anului şi mulţumim tuturor celor care au avut încredere în noi” a declarat antrenorul Iulian Andrei.
La turneul efectuat de naţionala de handbal masculin în Portugalia au fost prezenţi şi doi dintre componenţii echipei CSU Suceava, Gabriel Burlacu şi Bogdan Baican.
„Am fost foarte mulţumit că antrenorul Xavier Pascual s-a gândit la mine. A fost o experienţă deosebită şi sper să mai am ocazia să o împărtăşesc.
Mă simt bine din punct de vedere fizic şi vreau să facem un meci bun cu HC Odorhei. Nu va fi uşor, dar cu suporterii noştri alături putem face faţă oricărui adversar pe teren propriu” a spus Gabi Burlacu.
„O experienţă cu naţionala României este valoroasă şi mi-a plăcut  acest stagiu de pregătire cu Xavi Pascual, legendar la FC Barcelona. Sper ca duminică să prindem o zi bună şi să câştigăm” a conchis pivotul sucevean Bogdan Baican.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava