Concert pascal
MOPAN Suceava

Consilierul local sucevean, liberalul Dan Roibu, ales pe lista USL, a declarat că Uniunea nu a propus schimbarea judecătorilor Curţii Constituţionale. „Uniunea Social Liberală constată existenţa unor preocupări în spaţiul public cu privire la intenţia operării unor schimbări la Curtea Constituţionala, mai precis cu privire la revocarea din funcţie a unor judecători ai Curţii. Dorim să subliniem clar că în niciun moment nu s-a pus problema ca USL să iniţieze revocarea vreunui judecător al Curţii Constituţionale. Prin urmare, aceste temeri sunt neîntemeiate”, a declarat Dan Roibu. El a precizat că USL a iniţiat revocări la nivelul conducerii celor două Camere ale Parlamentului, în baza unor voturi exprimate în Birourile Permanente.
„Reamintim că toate aceste demersuri ale USL s-au realizat prin respectarea cadrului legal şi îndeosebi prin decizii care implicau voinţa Parlamentului. Suntem determinaţi ca, în acord cu prevederile legale, să punem în aplicare mandatul pe care românii ni-l cer, de a restabili ordinea de drept, de a opri abuzurile comise în aceşti ani şi de a consolida statul de drept in România”, a mai declarat consilierul local al USL. Dan Roibu a precizat că USL susţine în mod ferm principiile statului de drept, şi va rămâne fidel angajamentelor pe care România şi le-a luat în faţa instituţiilor internaţionale.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava