Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Daniel Donici, cofondatorul brandului românesc de lactate Artesana, a primit prestigiosul premiu „40 under 40” la Business Elite Awards Gala, într-un eveniment organizat de o companie americană, în 15 iunie la Istanbul. Business Elite Awards Gala recunoaște și promovează cei mai de succes antreprenori și lideri de pe întreg globul, printr-un proces de evaluare care ține cont de realizările, reputația, abilitățile de conducere și ambiția de a reuși în afaceri. Totul până la vârsta de 40 de ani.

„Această recunoaștere nu este doar o mărturie a realizărilor mele personale, ci și o reflectare a efortului colectiv al tuturor celor implicați în Artesana.  Timp de mai bine de 10 ani, am reușit să  facem din Artesana un brand de succes, recunoscut internațional. Am împlinit 40 de ani anul acesta și am prins ultimul tren al acestei competiții, dedicate celor mai de succes și ambițioși lideri de afaceri de pe tot globul.

Doresc să-mi exprim recunoștința față de organizatorii competiției, pentru că au oferit o platformă pentru a sărbători realizările tinerilor profesioniști, deschizând calea către un viitor mai luminos al inovației, antreprenorialului și colaborării globale. Gala a servit ca o dovadă a puterii evenimentelor internaționale de networking pentru indivizii ambițioși care doresc să-și atingă obiectivele de internaționalizare și sunt recunoscător pentru oportunitatea de a intra în legătură cu profesioniști cu viziuni similare, de a face schimb de idei și de a crea parteneriate valoroase la scară globală”, a declarat Daniel Donici, cofondator al brandului românesc de lactate Artesana și laureat al premiului „40 under 40”.

Acest premiu este încă o treaptă în susținerea scalării internaționale a brandului Artesana. Producătorul de lactate 100% românești a intrat deja, de câteva luni, pe piețele din Marea Britanie și Belgia prin intermediul unui distribuitor, fiind vizate și alte țări din Europa. Pentru 2023, compania vizează o cifră de afaceri de 8 milioane de euro. Recunoașterea internațională a meritelor echipei de conducere pentru brandul Artesana se pliază pe strategia companiei de ieși cu produsele sale la export.

Evenimentul din acest an al Business Elite Gala Europe, organizat la Palatul Ciragan din Istanbul, a reunit 40 de laureați, din diverse industrii, cu obiectivul de a celebra realizările și contribuțiile lor remarcabile în lumea afacerilor.

Cei 40 de tineri antreprenori și lideri au fost selectați după criterii stricte de performanță: progresul în carieră și realizările în afaceri, acțiunea geografică actuală a companiei și potențialul de extindere pe noi piețe, valorile companiei, gradul de recunoaștere la nivel național al meritelor și acțiunilor candidatului, povestea personală care i-a dus pe drumul spre succes, nivelul de inovare, creativitate și abilitățile în conducerea afacerii. Totodată, a contat și imaginea personală și reputația în comunitatea de afaceri, precum și implicarea în sprijinul comunității prin programe de CSR.

Parcursul antreprenorial al lui Daniel Donici a început în 2004, în domeniul consultanței în vederea obținerii de finanțări și planuri de afaceri, iar în 2007 a intrat în domeniul lactatelor și brânzeturilor, prin deschiderea unei companii de import export cu lactate. Brandul Artesana a luat naștere în 2012, odată cu obținerea unei finanțări din fonduri europene, dublată de o cofinanțare bancară.

În 2022, la 10 ani de la lansarea Artesana, business-ul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de Euro, având aproximativ 75 de angajați.

***

Brandul Artesana se află pe piața românească din august 2012, iar în retail-ul modern din august 2013. Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 1000 de magazine în toată țara, în majoritatea rețelelor de retail modern dar și în rețele locale sau băcănii specializate. După o investiție de peste 6 milioane de euro, în cea de-a doua fabrică, producția lactatelor Artesana din Tecuci, județul Galați, ar putea crește de până la zece ori față de fabrica veche.

Artesana a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimează venituri de 8 milioane de euro. Anul trecut, businessul a crescut cu 16%, comparativ cu 2021, sub avansul bugetat anterior de 30-50%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava