Concert pascal
MOPAN Suceava

Deceniul şapte al secolului precedent marchează şi în sport revenirea la unele din valorile tradiţionale. CCA cucereşte ultimele titluri în 1960 şi 1961 după care se va transforma în Steaua Bucureşti.

După aceste două titluri, Dinamo va avea o „perioadă” de graţie câştigând patru titluri consecutive din 1962 până în 1965. Vedetele echipei dinamoviste erau Datcu, Pîrcălab, Popa, Frăţilă, Varga sau Haidu.

Apoi, în 1966 titlul de campioană a fost adjudecat de Petrolul Ploieşti cu o formaţie în care au strălucit Pahonţu, Boc, Florea şi fraţii Mircea şi Virgil Dridea.

Rapidul a „spart gheaţa” în 1967 când gruparea de sub Podul Grant alinia o echipă legendară cu Rică Răducanu, Dan Coe, Motroc, Ion Ionescu, Codreanu. A rămas în istorie gestul făcut de suporterii giuleşteni care după ultimul meci de campionat, 0-0 la Petrolul Ploieşti s-au întors pe jos la Bucureşti aşa cum promiseseră.

Steaua va cuceri primul titlu sub noua denumire în 1968. A urmau apoi momentul de apogeu al grupării UTA Arad care a câştigat campionatele din 1969 şi 1970. Din formaţia arădeană au făcut parte mari jucători ca Domide, Broşovschi, Pojoni, sau Florian Dumitrescu.

În „Cupa României” deceniul şapte a debutat cu o surpriză de proporţii, divizionara B Arieşul Turda învingând în finală cu 2-1 pe Rapid. În acei ani, „Cupa României” era o „afacere” între Steaua şi Dinamo, militarii cucerind trofeul în 1962, 1966, 1967 (6-0 în finală cu Foresta Fălticeni), 1969 şi 1970, în timp ce Dinamo a triumfat în 1964 (5-3 în finală cu Steaua) şi în 1968 (3-1 în finala cu Rapid). S-au mai impus în „Cupa României” Petrolul Ploieşti în 1963 (6-1 în finala cu Siderurgistul Galaţi) şi „U” Cluj în 1965. Marea perdantă a acestei perioade în cea mai populară competiţie fotbalistică românească a fost Rapid care a cedat în trei finale, 1961, 1962 şi 1968.

În Cupele Europene au apărut şi primele rezultate notabile, Steaua (CCA) – Borussia Dortmund 3-1, Dinamo – Internaţionale Milano 2-1, Petrolul – Liverpool 3-1, Steaua – Spartak Trnava 3-1, Steaua – Valencia 1-0, Steagul Roşu Braşov – Espanol Barcelona 4-2, Dinamo Piteşti – Sevilla 2-0, Dinamo Piteşti – Toulouse 5-1, Rapid – OFK Belgrad 3-1.

În ediţia 1969-1970 a Cupei Oraşelor Târguri (UEFA), Dinamo Bacău, devenită apoi Sport Club, a ajuns în sferturile de finală după 6-0 şi 1-0 cu Floriana La Valetta, 2-0 şi 1-0 cu Skeid Oslo, 2-0 şi 1-1 cu Kilmarnock. În sferturi băcăuanii au cedat cu 0-2 şi 1-7 în faţa celebrei Arsenal Londra.

Reprezentativa României va avea performanţe contradictorii în deceniul şapte, 3-1 şi 0-6 cu Spania, 3-1 cu Mexic, 4-2 cu Ghana, 3-0 cu Iugoslavia şi apoi 0-2 cu Ungaria la turneul olimpic de la Tokyo.

În preliminariile Mondialului englez, 1966, România a câştigat pe teren propriu 3-0 cu Turcia, 1-0 cu Cehoslovacia, 2-0 cu Portugalia, dar apoi au cedat cu 1-2 la Lisabona, cu 1-3 la Praga şi cu 1-2 la Ankara şi nu s-a calificat la turneul final.

Au urmat apoi rezultate remarcabile în meciuri amicale, 1-0 cu Uruguay, 4-3 cu Polonia şi trei victorii în preliminariile Campionatului European din 1968, 7-0 şi 5-1 cu Cipru, 4-2 cu Elveţia, după care a venit şi „dezastrul” de la Zurich, 1-7! După acest eşec a venit însă calificarea la Mondialele din Mexic cu una dintre cele mai frumoase şi talentate generaţii din istoria fotbalului românesc.

România a trecut cu 2-0 şi 1-0 de Elveţia, a făcut egal 2-2 şi 1-1 cu Grecia şi împărţit victoriile cu Portugalia, 1-0 la Bucureşti şi 0-3 la Lisabona.

Pe platourile aztece România a cedat nemeritat cu Anglia, scor 0-1, a învins Cehoslovacia prin golurile marcate de Dumitrache şi Neagu şi a cedat în faţa viitoarei campioane mondiale Brazilia cu 2-3, golurile României fiind înscrise de Dumitrache şi Dembrovschi, pentru sudamericani marcând Pele, de două ori şi Jairzinho de două ori.

Din lotul lărgit al selecţionatei României 1970 au făcut parte sportivii: Coman, Dinu, Gergely, Pîrcălab, Lucescu, Boc, Radu Nunwiller, Dumitrache, Deleanu (Dinamo), Sătmăreanu I, D.Nicolae, Hălmăgeanu, Tătaru (Steaua), Răducanu, Dan Coe, Lupescu, Dumitru, Neagu (Rapid), Gornea, Domide (UTA), Mocanu, Grozea (Petrolul), Dobrin (FC Argeş), Dembrovschi (Dinamo Bacău), Martinovic (U Craiova), Tufan, Kallo (Farul Constanţa), Pescaru şi Adamache (Steagul Roşu Braşov).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava