Perioada postbelică a schimbat total configuraţia şi „raportul de forţe” din fotbalul românesc. Grupări de tradiţie vor dispărea, iar altele se „transformă” după directivele care au intervenit şi în acest domeniu conform cu normele noilor „stăpâni”.

Primele victime au fost chiar corifeii epocii anterioare: Venus, Ripensia, Triclor, Chinezul, acestea rămânând simple amintiri. A rezistat Rapidul (echipă muncitorească!), iar Juventus, transferat la Ploieşti a devenit „Distribuţia”, apoi „Flacăra” Unirea Tricolor va fuziona cu „Ciocanul” (fostul Macabi echipa mult încercatei comunităţi evreieşti) şi se va îndrepta spre Dinamo, echipa ”Internelor”, după ce în 1947 apăruse formaţia Armatei numită CSCA (trebuia să semene cu omonima sovietică ŢSKA).

Primele campionate de după război au revenit Aradului, echipa ITA, finanţată de baronul Neumann realizând punctaje impresionante în ediţiile 1947 şi 1948 (în acest ultim campionat arădenii au avut un golaveraj de 129-31!). În 1949, au triumfat orădenii de la ICO. Interesant a fost faptul că orădenii câştigaseră în 1944 campionatul Ungariei sub numele de NAC (Nagyvarad Athletic Club, vechiul CAO).

Arădenii au mai cucerit două titluri de campioni sub firma Flamura Roşie UTA în 1950 şi 1954. De fapt, în acei ani toate numele au fost „cosmetizate” după model sovietic, Locomotiva, Flacăra, Minerul, Steagul Roşu sau Spartac.

Alături au fost echipele departamentale ale Armatei (CCA) şi Internelor (Dinamo), CCA câştigând ediţiile 1951, 1952, 1953 şi 1956, Dinamo impunându-se în 1955.

Deosebit este faptul că prima echipă din Moldova (de fapt din Bucovina) care a evoluat în Divizia A după război a fost Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc, clasată pe locul 3 în 1952 şi apoi desfiinţată după turul sezonului competiţional 1953 când era pe primul loc.

Campionatele 1958 şi 1959 au fost cucerite de Petrolul Ploieşti, iar în 1960 a revenit formaţiei CCA care în 1961 va deveni Steaua Bucureşti.

În „Cupa României”, arădenii au triumfat în 1948 şi 1953, iar CCA în 1949, 1950, 1951 şi 1955, orădenii cucerind trofeul în 1956, iar Dinamo în 1959. În 1958 „Cupa României” a fost câştigată de Ştiinţa Timişoara (viitoarea Poli), iar în 1960 a revenit grupării Progresul Bucureşti (echipa BNR). Cea mai mare surpriză a fost consemnată în 1954 când divizionara B Metalul Reşiţa a trecut în finală de Dinamo cu 2-0.

Activitatea internaţională în perioada imediat postbelică a fost una restrânsă, sovieticii impunând cât mai puţine „ieşiri” după „Cortina de Fier” din motive politice. Campionatul Balcanic era singurul care rezista, România pierzând în 1946 în faţa Albaniei, apoi în 1947 în faţa Iugoslaviei şi Ungariei. În 1948 sovieticii au impus o competiţie zonală, Jocurile Balcanice şi ale Europei Centrale care s-a încheiat din cauza dezechilibrului evident. Ungurii, care erau cei mai „tari” în acel moment au învins România şi Bulgaria cu 9-0 şi Cehoslovacia cu 6-2 aşa că „liga socialistă” s-a oprit.

România a evoluat la Turneul Olimpic din Finlanda în 1952 unde a pierdut din nou în faţa Ungariei, dar numai cu 1-2.

În preliminariile Campionatului Mondial din 1954 naţionala României a trecut de Bulgaria cu 3-1 şi 2-1, dar a fost eliminată de Cehoslovacia cu 0-1 şi 0-2). În 1958 România a fost la un pas de calificarea la turneul final după ce a depăşit Grecia cu 2-1 şi 3-0, însă după un egal cu Iugoslavia, vecinii noştri ne-au învins cu 2-0.

În rest, ungurii ne-au mai „răcorit” de două ori cu 7-2 şi 5-1, apoi am înregistrat rezultatele de 2-1, 2-3, 1-1 cu Cehoslovacia, 0-0, 3-3, 1-0, 2-2 cu Polonia, 1-1 şi 6-0 cu Albania, 3-1, 1-0 şi 2-3 cu RD Germană, 1-0 cu Iugoslavia la Belgrad şi un remarcabil 1-1 cu URSS la Moscova. În occident, România a reuşit un 1-0 cu Norvegia şi 1-4 cu Suedia, pentru ca apoi să trecem din nou de norvegieni cu 2-0 şi să pierdem din nou cu Suedia 0-2 la Bucureşti.

Vedetele acelei epoci erau Voinescu, Apolzan, fraţii Zavoda, Constantin, Alexandrescu (CCA), Ozon, Băcuţ, Călinoiu, Szoko, Nicuşor (Dinamo), Petschovschi, Farmati, Vaczi (UTA Arad), Filote, Iordache, Ene II (Locomotiva – Rapid), Neacşu, Pahonţu (Petrolul Ploieşti), Ciosescu, Brînzei (Ştiinţa Timişoara), Iancu, Ivănescu, Ştirbei (Progresul Bucureşti).