Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul sucevean Alexandru Băișanu atrage atenția asupra gravității situației din județul Suceava, acolo unde grupul francez Lactalis a anunțat că închide două fabrici producătoare de lactate, la Floreni și Vatra Dornei și astfel, aproximativ 160 de persoane vor rămâne fără loc de muncă.

„Situația este una dramatică și tristă. Am atras atenția de nenumărate ori asupra problemelor existente deja în județul Suceava, grav afectat de epidemia de coronavirus, unde situațiile economică și medicală au fost extrem de prost gestionate de autoritățile județene. Acum ne confruntăm cu o nouă problemă, una la care aceleași autorități nu au o soluție, nu au un răspuns. Ministerul Agriculturii a aflat din presă că fabricile se închid. Mă doare că s-a ajuns aici, însă nu voi sta cu mâinile încrucișate, așteptând o rezolvare de la alții. Lucrez deja alături de colegii mei pentru a veni cu o soluție concretă, iar primii pași în această direcție i-am făcut deja. Alături de colegii mei și de specialiștii în domeniu din partid vom veni cu un proiect de lege care să împiedice distrugerea intreprinderilor românești”, a explicat deputatul umanist Alexandru Băișanu.

Dragoș Frumosu, președintele SINDALIMENTA și liderul Departamentului de Industrie Alimentară al PPU (social-liberal), afirmă că o soluție pentru situațiile de acest gen ar fi un proiect de lege, prin care să fie protejate atât interesele angajaților, cât și cele ale angajatorilor.

„Asta este una dintre practicile uzuale, în care se cumpără fabrici, se câștigă cotă de piață, se recuperează investiția, apoi o parte dintre fabrici sunt vândute. Statul român pierde mulți bani din taxele pe care le-ar fi încasat, apoi la fel de important este efectul social. Vorbim de disponibilizări masive, nesiguranță pentru angajați, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care foarte mulți români pleacă să muncească în străinătate. Sigur, uneori închiderile acestor fabrici sunt justificate, noi acum ne gândim la un proiect legislativ care să apere și interesele angajaților odată cu cele ale angajatorilor”, a precizat Dragoș Frumosu.

Totodată, acesta a explicat că zona Vatra Dornei este una cu un potențial foarte mare și că este necesară intervenția statului, care să creeze un program special destinat agriculturii din zonele montane. Construirea fabricilor de lactate au dus și la apariția a numeroase ferme care furnizează lapte (zona pentru fabricile Dorna fiind deservită, la un moment dat, de peste 200 de astfel de ferme), iar închiderea acestor fabrici ar putea avea efecte adverse și asupra lor.

Deputatul Alexandru Băișanu trage un semnal de alarmă privind situația de la Suceava, unde două fabrici de lactate se închid „Situația este dramatică”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava