Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan,  solicită ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu,  prelungirea termenelor de implementare a proiectelor de investiții finanțate din fondurile europene aferente cadrului financiar 2014-2020. Bălan  a trimis o adresă ministrului prin care vrea să afle pentru câte proiecte mari de investiții din Regiunea Nord-Est există riscul real de a nu putea să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2023 și care este stadiul negocierilor cu structurile de specialitate ale Comisiei Europene pentru a obține o prelungire (n+4) pentru sumele aferente cadrului financiar 2014-2020. Totodată parlamentarul liberal vrea să știe care este valoarea finanțărilor fazate pentru următorul cadru financiar pentru marile lucrări de infrastructură din Moldova (Autostrada Moldovei, Autostrada Unirii sau Autostrada Nordului).

”Este de apreciat faptul că România va reuși, până la finalul acestui an, să ajungă la un grad efectiv de absorbție a fondurilor externe nerambursabile de peste 90%. Este în beneficiul României faptul că se fac eforturi pentru finanțarea cu prioritate a proiectelor care avansează cu mai multă viteză, pentru a crește rata de succes în utilizarea resurselor financiare europene. Cu toate acestea, cadrul financiar multianual 2014-2020 s-a suprapus peste un context marcat de multiple crize: pandemia Covid-19, criza produselor energetice, criza inflaționistă și blocajele comerciale determinate de agresiunea rusă din vecinătatea României. Aceste evenimente imprevizibile au afectat buna desfășurare a unor proiecte demarate și finanțate din fonduri europene nerambursabile, motiv pentru care ar fi deosebit de benefică pentru țara noastră o extindere a termenelor de finalizare a proiectelor până la finalul anului 2024. Mă bucură faptul că și domnia voastră susțineți o extindere a termenelor de finalizare a proiectelor finanțate prin cadrul financiar multianual 2014-2020”, a arătat Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava