Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan anunță că la Vulturești va fi asfaltat un drum comunal de aproape 5 kilometri. Gheorghe Șoldan a spus că astăzi a fost alături de primarul Cornel Salamaha la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la semnarea contractului prin care a obținut finanțare pentru asfaltarea DC4 din comuna Vulturești (Giurgești – Valea Glodului – Osoi).  El a arătat că este vorba de modernizarea a nu mai puțin de 4,84 kilometri, un proiect în valoare de 9.186.381 de lei, din care 8.915.656 de lei sunt fonduri de la bugetul de stat.

„Deși comuna Vulturești este una dintre unitățile administrativ teritoriale din județ cu un buget destul de mic, primarul Cornel Salamaha, ca un bun gospodar, a reușit să atragă mai multe proiecte de investiții în localitatea pe care o gospodărește.

Cel mai recent exemplu este chiar acest proiect finanțat astăzi prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.

Tot prin acest program urmează să fie finanțate alte două proiecte importate la Vulturești: construcția podului de la Valea Glodului și reabilitarea celui de la Giurgești.

De asemenea, în perioada următoare va fi demarat și proiectul de modernizare a DC1 Merești – Udești, din fonduri proprii ale primăriei Vulturești, iar la Compania Națională de Investiții există un alt proiect important: reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului uman din Pleșești”, a precizat deputatul social democrat sucevean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava