Trasee Eminesciene

Etapa a III-a a Diviziei Naționale de rugby programează azi, de la ora 17.00 pe stadionul ”Unirea” din Suceava, primul derby al acestei ediții a eșalonului secund dintre CSM Bucovina Suceava și FC Gura Humorului. Meciul va fi, ca de fiecare dată, unul al orgoliilor, dar și al ”frăției”, la final, pentru că de-a lungul anilor mare parte dintre jucători evoluând la ambele echipe.
În prezent datele problemei se prezintă astfel. RC Gura Humorului are patru puncte în clasament după două etape datorită victoriei din meciul cu RC Grivița București, pe piciorul tânărului Alin Conache. Gazdele au zero puncte, după înfrângerea din duelul cu grivițenii, elevii antrenorului Marcel Crețuleac având pauză în etapa a II-a. Actualul format al Diviziei Naționale de rugby a adunat la start în acest sezon competițional un număr de nouă echipe, CSM Suceava, RC Gura Humorului, Ştiința Petroșani, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița, CSU Arad și CSU Alba Iulia. Dacă situația pandemică nu va permite disputarea returului, în acest caz se va trece direct la faze finale: play-off, unde se vor întâlni primele cinci echipe clasate în tur și play-aut, unde se vor întâlni ultimele patru echipe clasate în tur.

Clasamentul final se va stabili după disputarea tuturor partidelor din tur, respectiv retur/faze finale.

Meciurile se vor disputa fără spectatori, conform protocolului sanitar în vigoare.

Etapa a III-a a Diviziei Naționale programează meciurile:
CSM Suceava – RC Gura Humorului
RC Bârlad – Știința Petroșani
CSM Galați – CSU Alba Iulia
RC Grivița București – CSU AV Arad

Clasament
1. RC Bârlad 2 2 0 0 145-19 2 pcte bonus 10
2. CSM Galați 2 2 0 0 116-28 2 pcte bunus 10
3. CS Năvodari 2 1 0 1 103-16 1 pct bonus 5
4. Grivița București 2 1 0 1 49-46 1 pct bonus 5
5. Știința Petroșani 2 1 0 1 16-8 0 bonus 4
6. RC Gura Humorului 2 1 0 1 28-89 0 bonus 4
7. CSM Suceava 1 0 0 1 25-36 0 bonus 0
8. CSU AV Arad 2 0 0 2 33-111 0 bonus 0
9. CSU Alba Iulia 2 0 0 2 7-169 0 bunus 0

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava