Concert pascal
MOPAN Suceava

Direcția Silvică Suceava a anunțat că un pădurar și un șef de district din Moldovița au fost concediați după ce s-a depistat tăierea ilegală a mai multor copaci. Potrivit unui comunicat de presă, în urma unui control efectuat de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Moldovița, în prezența delegaților Gărzii Forestiere Suceava și a personalului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice și Secția Poliție Rurală nr.14 Vama s-a constatat tăierea ilegală a 13 arbori, cu un volum la cioată de 39,635 mc și o valoare a prejudiciului de 38.879,68 lei. Inspecția a fost efectuată în cantonul silvic nr. 3 Tonova.

„Având în vedere gravitatea faptelor, în data de 05.08.2020 Comitetul Director al Direcției Silvice Suceava a analizat și a aprobat măsurile propuse de către Biroul Paza și Protecția Pădurilor, luând hotărârea de a înainta către Consiliul de Disciplină propunerea de desfacere a contractului individual de muncă a pădurarului titular de canton și a șefului de district, ambii din cadrul Ocolului Silvic Moldovița”, a transmis Direcția Silvică Suceava.

În comunicat se arată că în funcție de rezultatele cercetărilor penale care sunt în curs de desfășurare și cercetările administrative ce se vor efectua, Consiliul de Disciplină va hotărî măsurile ce se impun a fi luate.

Comunicat de presă

al Direcției Silvice Suceava

Referitor: tăieri ilegale de arbori înregistrate în cantonul silvic nr. 3 Tonova din cadrul Ocolului Silvic Moldovița

În urma unui  control efectuat de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Moldovița, în prezența delegaților Gărzii Forestiere Suceava și a personalului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice și Secția Poliție Rurală nr.14 Vama s-a constatat tăierea ilegală a unui număr de 13 arbori cu un volum la cioată de 39,635 mc și o valoare a prejudiciului de 38879,68 lei. Inspecția a fost efectuată în cantonul silvic nr. 3 Tonova, U.P. II Argel, u.a. 176 A.

Având în vedere gravitatea faptelor, în data de 05.08.2020 Comitetul Director al Direcției Silvice Suceava a analizat și a aprobat măsurile propuse de către Biroul Paza și Protecția Pădurilor, luând hotărârea de a înainta către Consiliul de Disciplină propunerea de desfacere a  contractului individual de muncă a pădurarului titular de canton și a șefului de district, ambii din cadrul Ocolului Silvic Moldovița.

În funcție de rezultatele cercetărilor penale care sunt în curs de desfășurare și cercetările administrative ce se vor efectua, Consiliul de Disciplină va hotărî măsurile ce se impun a fi luate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava