Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a criticat în termeni extremi de duri solicitarea deputaţilor şi senatorilor ACL de a convoca de urgenţă Parlamentul, vineri, la ora 12.00, pentru o şedinţă în care să se dezbată atât Legea amnistiei şi graţierii, cât şi toate cererile de urmărire penală şi arestare preventivă. Solicitarea a fost făcută joi de copreşedintele ACL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, împreună cu alţi cinci parlamentari PDL şi PNL. „Sunt extrem de bucuros să vă spun că pe această temă a Legii amnistiei şi graţierii sunt îndreptăţit să susţin o conferinţă de presă. Sunt îndreptăţit pentru că am văzut parlamentarii care au tăiat pensiile şi salariilor românilor, cărora li s-au alăturat parlamentari care au nevoie ca un album cu Bucovina să nu fie foarte cercetat, dar şi parlamentari care umblau cu bani în mână ca să ajungă în Parlament să ne dea nouă lecţii despre Legea amnistiei şi graţierii”, a declarat senatorul PSD, care a adăugat că „sunt extrem de bucuros să vă arăt de pe site-ul Senatului cum au stat lucrurile la această lege. Sunt senatorul care a votat împotriva Legii amnistiei şi graţierii în Senatul României”. Ovidiu Donţu a spus că tocmai din acest motiv nu acceptă să i se dea lecţii de la parlamentarii PDL şi PNL care nu au votat împotriva acestei legi. Donţu a spus că i se pare inacceptabil ca parlamentarii PDL să spună minciuni şi să inventeze lucruri tocmai pentru că nu pot recunoaşte adevărul. „Domnule Georghe Flutur, cu ce tupeu aţi apărut într-o conferinţă de presă să vorbiţi despre respingerea Legii aministiei şi graţierii când dumneavoastră aveţi lunile octombrie, septembrie şi iunie zero prezenţă în Parlamentul României? Cu ce tupeu convocaţi convocaţi dumneavoastră Parlamentul României când dumneavoastră nu veniţi la lucrările Parlamentului. Mi se pare un act de o demagogie fără seamăn care trebuia taxată”, a spus senatorul PSD de Suceava. El a arătat că Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă în Senat cu 84 de voturi împotrivă, un vot pentru şişapte abţineri. El a adăugat că speră „să nu găsim un membru PDL printre cei care au votat pentru a trece această lege, pentru că ştim cu toţii că domnul Relu Fenechiu umbla cu această lege pe holurile Parlamentului doar va convinge pe cineva să treacă”. În acelaşi timp, Donţu a spus că prin anunţul că vrea să convoace Prlamentul, candidatul ACL pentru funcţia de preşedinte al României, KlausIohannis a demonstrat încă o dată „cât este de neprăgătit şi demagog”. El a explicat că un primar, cum este Iohannis, nu poate convoca Parlamentul.

Ovidiu Donţu a explicat că Iohannis are reprezentanţi în conducerea Parlamentului, care ar fi putut să convoace în orice moment o şedinţă, astfel încât să nu transforme această dezbatere într-o temă electorală. „Ei puteau să facă în orice moment acest lucru.Mai trebuie spus că Legea amnistiei şi graţierii are aviz negativ de la ministrul justiţiei. De asemenea, angajamentele internaţionale nu permit să fie adoptată o Lege a amnistiei şi graţierii, şi nu este în regulă să se facă campanie pe o astfel de lege. Dar dacă tot au intrat în campanie pe un astfel de subiect, vreau să le explic spun câte ceva din procedurile parlamentare cu privire la convocarea unei şedinţe, şi mă refer la Senatul României”, a declarat Ovidiu Donţu. El a explicat că toate aceste proceduri pot să dureze câteva zile, motiv pentru care l-a întrebat pe Klaus Iohannis cum crede el că în 24 de ore se poate convoca Parlamentu. „Pentru ce să convocăm? Pentru a avea dumneavoastră o temă electorală? De ce nu aţi făcut această solicitare la începutul campaniei electorale, sau când nu era campanie. Plus că există o problemă în Parlament. Nimeni nu poate impune unui parlamentar la ce dată să acorde un vot, ce fel de vot să acorde şi să nu citească o iniţiativă legislativă, adică să dea un vot în alb”, a mai precizat senatorul PSD. El a adăugat că sunt câteva lucruri pe care Klaus Iohannis ar putea să facă, şi anume să solicite demisiile unor parlamentari care au probleme cu legea şi care sunt colegi de partid cu el, cum ar fi Akos Mora, Tudor Chiuariu, Mircea Roşca, sau Sorin Roşca Stănescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava