PNL
PSD
PMP

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Vatra Dornei care și-a agresat concubina. Sâmbătă, în jurul orei 23:00, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „112” de către o localnică, despre faptul că la o familie învecinată are loc o agresiune. În cauză s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 50 ani, care locuiește împreună cu concubina sa în vârstă de 45 ani, în municipiul Vatra Dornei și au o relație de circa 5 ani. În jurul orei 22.50, pe fondul consumului exagerat de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul s-a întors la domiciliu și a lovit-o pe concubina sa. În urma agresiunii suferite, femeia a fost transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului și au emis ordinul de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile pentru perioada 04.10.2020, ora 00:10 – 08.10.2020, ora 00:10 împotriva agresorului, care a fost obligat să păstreze o distanță de 200 metri față de concubina sa. Femeia de 45 de ani a depus plângere și s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „violența în familie”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
Bogdan Gheorghiu - PNLPRO RomâniaUniunea Polonezilor din România
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava