Concert pascal
MOPAN Suceava

Duminică noapte o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, autoturismul condus de un localnic de 52 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezenţa personalului medical, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul de 52 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 52 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava