Concert pascal
MOPAN Suceava

ISU Suceava a transmis că în ultima perioadă pompierii militari suceveni au intervenit la mai multe arderi necontrolate şi incendii care au avut cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenurilor.

„Transmitem un apel către populaţie, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava. Ultimele două incendii s-au produs în cursul zilei de ieri, în orașul Gura Humorului și în localitatea Cotu Băii, suprafața afectată fiind de peste două hectare.

„Astfel de intervenții sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele pompierilor nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu exista surse de alimentare cu apă în zonă sau suprafața care arde este foarte mare.

În unele cazuri, cetăţenii ard miriştile, resturile menajere ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea, fără a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor, în condiţii de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora, înregistrându-se pagube mari. Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, fiind lichidate cu eforturi susținute ale pompierilor militari, voluntari și comunităților locale, în perioade de timp îndelungate.

Deoarece legislaţia interzice arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fie fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice (vânt puternic)”, se spune în comunicatul ISU. Potrivit aceleiași surse, un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

ISU Suceava a reamintit că arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Nu în ultimul rând, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava