Concert pascal
MOPAN Suceava

Sportivul dornean Valentin Ilucă, în vârstă de 18 ani, legitimat la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei , s-a întors acasă cu o medalie de aur și una de bronz, după ce a participat la două competiții recente de atletism. Tânărul sportiv a luat parte, pe 25 septembrie, la Trascău Trail Run, un eveniment desfășurat în localitatea Rimetea, din județul Alba, iar pe 26 septembrie a luat startul la UVT Liberty Marathon, o competiție organizată în municipiul Timișoara.Pe final de săptămână, Valentin Ilucă a luat parte la proba de cros, la categoria sub 30 de ani, de la Trascău Trail Run. La finalul unei curse de opt kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 500 de metri, dorneanul a reușit să își treacă în palmares o nouă medalie de aur la această categorie, cu un timp de 48 de minute și 9 secunde. Pe locul al doilea s-a clasat Mihai Souca, cu 55 de minute și 2 secunde, iar poziția a treia a fost ocupată de Paul Ardelean, cu 56 de minute și 35 de secunde.

”Cursa de la Trascău Trail Run s-a desfășurat în județul Alba, pe 25 septembrie. A fost o cursă de opt kilometri, cu aproximativ 500 de metri diferență de nivel. A fost o cursă rapidă și intensă, în care am tras de fiecare metru și la care m-am resimțit puțin având în vedere că săptămâna trecută am participat și la Campionatul Național de Alergare Montană. Însă munca depusă a dat roade, iar asta s-a văzut în clasament”, a declarat sportivul.  Tot la finalul săptămânii trecute, tânărul atlet a luat parte și la UVT Liberty Marathon, un eveniment organizat pe un traseu cu o lungime de 7,3 kilometri. La final de cursă, dorneanul Valentin Ilucă a reușit o clasare pe locul al treilea, în proba de cros, la categoria 16-19 ani, după ce a bifat un timp oficial de 26 de minute și 58 de secunde pe traseul din municipiul Timișoara.

Prâsneac Cristian profesor-antrenor la CSM Dorna Vatra-Dornei ne-a declarat: ” UVT Liberty Marathon a fost o cursă la sportivul cu o zi înainte a participat la alta competiție . De data aceasta a fost vorba de un traseu de 7,3 kilometri plat, pe care l-am terminat în 26 de minute și 58 de secunde, după o serie de recalculări ale timpilor obținuți de sportivi. Cursa s-a desfășurat pe un traseu deosebit, pe lângă râul Bega și în apropiere de Universitatea de Vest. Pe această cale doresc să le mulțumesc celor care au făcut posibile aceste deplasări, West Oximoron Vatra Dornei și notarului Niculina Vasiluț. Pentru atletul de la CSM Dorna urmează o deplasare în județul Covasna la finalul lunii octombrie, unde va participa la 1001 Spring Trail Covasna, dar și o serie de antrenamente pentru Naționalele de Alergare Montană din primăvara anului viitor, fiind o etapă de selecție pentru participarea la Campionatul Balcanic de Alergare Montană și Campionatul European de Alergare Montană”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava