MOPAN Suceava

DSP Suceava a cheltuit aproape 16.000 de lei pe teste pentru confirmarea rujeolei şi rubeolei. Mai exact, de la apariţia cazurilor de rujeolă şi rubeolă în acest an pe teritoriul judeţului Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a suportat 15.900 lei reprezentând costul testelor. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu,  până acum au fost înregistrate 86 de cazuri de rujeolă, la persoane cu vârste de la 3 luni la 37 de ani, din care 46 de persoane de sex masculin.

„Din totalul de 86 de pacienţi, 74 au fost internaţi la nivelul secţiilor de boli infecţioase, iar 55 dintre ei nu erau imunizaţi împotriva bolii, adică 64%. Doar 11 cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrare în colectivităţi şcolare, restul îmbolnăvirilor fiind sporadice şi înregistrate la persoane care nu frecventează astfel de colectivităţi. Din totalul de cazuri înregistrate, 52 au fost confirmate cu laboratorul, 6 cazuri confirmate epidemiologic, iar restul sunt probe în lucru”, a declarat Adrian Popescu. Preţul testelor, suportat de DSP Suceava, se ridică până în prezent la peste 5900 lei.

În privinţa rubeolei, până în momentul de faţă au fost înregistrate 529 de cazuri în 46 de colectivităţi şcolare din tot judeţul. Din acest total, 495 de persoane nu erau imunizate împotriva bolii, mai exact un procent de 93,5%. „Primul caz a fost înregistrat în 17 ianuarie 2012, urmând o creştere progresivă a numărului de îmbolnăviri. În ianuarie 4 cazuri, în februarie 43, în martie 335, iar restul în luna aprilie. Din cele 529 de cazuri, 302 sunt persoane de sex masculin. Pacienţii au vârste de la 3 luni la 27 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

În zona Fălticeni sunt cele mai multe cazuri, respectiv 362. Urmează Suceava cu un număr cu 73 de cazuri, apoi Câmpulung Moldovenesc- 46, Vatra Dornei- 26 , Rădăuţi- 20 şi Gura Humorului -2 cazuri.

78 de cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate cu laboratorul, restul fiind diagnosticate clinic şi epidemiologic, iar costul testelor, suportate de DSP Suceava sunt până în prezent de peste 10.000 lei.

„În urma mobilizării colegilor medici de familie în supracampania de recuperare a copiilor restanţieri la vaccinarea antirujeolică şi antirubeolică, din cei 538 copii catagrafiaţi, au fost vaccinaţi în primul trimestru 500 copii, adică 93%”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava