Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a susținut o declarație de presă, în care a readus aminte de revolta de acum 30 ani împotriva regimului comunist a muncitorilor de la fabrica „Steagul Roșu” din Brașov.

Vă prezentăm în continuare declarația politică susținută de deputatul Dumitru Mihalescul:

Nu avem voie să uităm niciodată faptul că la data de 15 noiembrie 1987, adică în urmă cu exact treizeci de ani, în România, la Braşov, s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!”. Revolta a pornit, nu de la intelectuali şi elite ca în alte state din Europa, ci de la oamenii simpli, de la muncitorii fabricilor braşovene Steagul Roşu, exasperaţi de viaţa grea şi de lipsurile acute din viaţa lor şi a copiilor lor: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!”.
Zeci de muncitori şi-au pierdut viaţa în această revoltă, sute au fost anchetaţi şi torturaţi şi zeci au fost răniţi sau persecutaţi, ei şi copiii lor, până la căderea definitivă a regimului comunist. „România nu va mai fi niciodată la fel după protestele de la Braşov” au spus la unison ziarele şi televiziunile din lumea democratică, conştiente că regimului comunist i s-a aplicat o lovitură grea ce urma să fie devastatoare în numai doi ani de zile. Acţiunile muncitorilor de la Braşov nu au zdruncinat doar comunismul românesc, ci comunismul din toate statele Europei centrale şi de est. O Europă întreagă ar trebui să cinstească, aşa cum se cuvine, curajul muncitorilor braşoveni.
Din păcate, însă, nici acum, la trei decenii de la aceste evenimente tragice care aveau să ne aducă libertatea, nu s-au găsit nici responsabilii, nici vinovaţii, iar memoria celor care s-au jertfit este tot mai firav cinstită de noi, de cei care ne bucurăm de darul uriaş al libertăţii. Mai mult decât atât, cuprinşi în febra evenimentelor efemere ale zilelor noastre, cinstim tot mai puţin pe cei care aveau să dea jos jugul teribil al comunismului românesc.
Au trecut trei decenii de la strigătele de disperare ale muncitorilor, care îşi doreau lucruri considerate de unii mărunte, dar esenţiale în viaţa lor, cum ar fi de pildă să poată să pună mâncare pe masa copiilor lor. Astăzi, după atâta vreme, nu putem să spunem cu toată încrederea că muncitorul român, care lucrează în economia de piaţă şi trăieşte în democraţie, este mult mai prosper decât muncitorul de la fabrica din Braşov, din anul 1987. Mare parte a populaţiei României, continuă să se confrunte cu neajunsurile cotidiene şi prea mulţi copii români merg seara la culcare cu stomacul gol! Atunci nu se găsea pâine! Astăzi, pâinea se găseşte, însă lucrătorul român face eforturi importante ca să o cumpere şi să o ducă acasă, căci, în puterea sa de cumpărare atârnă tot mai greu. Nici condiţiile de viaţă comunitare nu s-au schimbat radical! Şcolile arată la fel, spitalele sunt aceleaşi, iar şoselele sunt doar pe alocuri cosmetizate. Dacă atunci apă caldă nu era deloc, astăzi facturile dau fiori reci tuturor celor care îndrăznesc să dea drumul caloriferului sau robinetului de apă caldă.
Cei care vor să ne păcălească şi să spună că cinstesc memoria celor care s-au jerfit pentru noi, în anii 80, şi pe care o să-i vedem cu toţii încolonaţi cu jerbe şi coroane de flori pe la monumente şi morminte, toţi aceştia ar trebui să răspundă la o singură: „cât au împlinit ei din dorinţele şi visurile de libertate şi prosperitate ale eroilor?”.
Să nu-i uităm niciodată pe cei cărora le datorăm libertatea. Ei au plătit un preţ uriaş pentru ca noi să avem ceea ce ei nu au putut avea. Am toată convingerea că pe minerii din Valea Jiului, pe muncitorii de la Braşov şi pe toţi cei care s-au jertfit în tragicul decembrie 1989, îi cinstim cu adevărat numai dacă le vom demonstra că ştim să preţuim libertatea, că dorinţele lor privind alungarea sărăciei şi un trai mai bun pentru toţi românii nu sunt nişte speranţe uitate, nişte lozinci care s-au pierdut odată cu trecerea timpului! Pe eroii noştri care s-au jerfit pentru a ne da nouă libertatea şi oportunitatea de a trăi mai bine, îi putem cinsti numai prin fapte şi prin îndeplinirea năzuinţelor lor.