Concert pascal
MOPAN Suceava

O echipă de elevi de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava a obţinut locul al doilea la concursul „Şcoala de inovaţie” organizat de Compania Adrem Invest. La concurs au participat câteva sute de elevi din Suceava, Craiova şi Târgu Mureş. Ca urmare a cursurilor de creativitate şi inovaţie, susţinute de prof. Mirel Bănică, profesor asociat, Universitatea Bucureşti şi sociolog, Academia Română şi profesori universitari locali, elevii participanţi în program au înscris în concurs proiecte pe teme relevante pentru progresul tehnologic al comunităţii din care fac parte, precum automobilul electric, casa inteligentă sau energii verzi.

“Premianţii concursului Şcolii de Inovaţie, alături de toţi ceilalţi liceeni care au participat la acest proiect, au dovedit că există pasiune, ambiţie şi idei, care aşteaptă un impuls pentru a fi dezvăluite. În plus, capacitatea de a crea şi de a inova ne defineşte viitorul iar responsabilitatea noastră, ca business de succes în domeniul tehnologic şi energetic, este să ne implicăm în transferul de cultură inovativă” spune Adrian Bodea, Preşedintele Adrem Invest, motivând decizia de a realiza programe de educaţie pentru elevii din România.

“Proiectele înscrise în concurs demonstrează inventivitatea, interesul şi implicarea liceenilor în programul “Şcoala de Inovaţie”, fapt ce ne motivează să continuăm programul şi în viitor, într-o formulă extinsă şi îmbunatăţită”, adaugă Corneliu Bodea, Vicepreşedinte Adrem Invest.

Lucrările înscrise în concurs au fost jurizate de o echipă formată din specialişti ai companiei Adrem Invest sub coordonarea preşedintelui juriului, Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a zburat în spaţiu şi ambasadorul Adrem Invest pentru acest an aniversar. “Sunt extrem de bucuros că am putut lua parte la acest proiect, pentru că întotdeauna este entuziasmant să vezi cum tinerii se mobilizează şi dau tot ceea ce au mai bun în ei pentru a atinge un scop. Elevii au nevoie de astfel de programe, iar iniţiativa Adrem Invest este laudabilă, mai ales pentru faptul că au ales un domeniu atât de important – creativitatea şi inovaţia,” declară Dumitru Prunariu.

Astfel, premianţii sunt:

Lucrarea premiată cu locul 1, pe tema “casa inteligentă”, prezintă macheta unei case moderne, atât din punct de vedere al design-ului, cât şi al tehnologiei încorporate şi este realizată de elevi din cadrul Grupului Şcolar “Traian Vuia” din Craiova.

 

Premiul 2 a fost câştigat de către o echipă de elevi a Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava care a abordat tema “automobilul electric”. Proiectul a propus un model care integrează tehnologii de economisire şi generare a energiei electrice.

 

Pe locul al 3-lea se află o echipă a Colegiului Economic “Transilvania” din Târgu Mureş care a tratat tema energiei verzi. Elevii mureşeni au abordat subiectul amprentei de carbon şi au realizat un plan de modernizare a Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş în vederea reducerii consumului de apă şi electricitate din cadrul acestei instituţii.

Premiile oferite se reunesc sub conceptul Şcoala de Vara Adrem Invest şi includ 3 activităţi ce s-au desfaşurat în lunile iulie-august, respectiv vizitarea Muzeului Tehnicii din Viena pentru locul I, o excursie de 5 zile la cele mai importante obiective industriale din România: Centrala Cernavodă, Centrala Porţile de Fier şi Barajul Vidraru, pentru ocupanţii celui de-al doilea loc şi vizitarea Muzeului Tehnicii din Bucureşti, pentru echipa de pe locul III.

Lista completă a câştigătorilor

Loc I: Grupul Şcolar „Traian Vuia”- Craiova;

Echipa: Dumitrel Diana-Maria, Mandoiu Cristina-Florina, Stavaru Ana-Maria;

Profesor coordonator: Popa Cristina.

 

Loc II: Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”, Suceava;

Echipa : Blîndu Emanuel; Hunca Eduard; Iftime Costel; Simion Emanuel;

Profesor coordonator: Rotaru Fănica.

 

Loc III: Colegiul Economic “Transilvania”, Târgu-Mureş;

Echipa: Cucuiet Nicoleta Steluţa, Sălăgean Anca;

Profesor coordonator: Bălan Sorina-Mihaela.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava