Concert pascal
MOPAN Suceava

Eliminare șocantă miercuri seară, la Survivor România! Concurentul cel mai puternic din Dominicană ajunge la final cu aventura Survivor. Este vorba despre nimeni altul decât Alin Chirilă! Click! reamintește că la consiliul de eliminare, Carmen Grebenișan a fost nominalizarea colectivă a tribului Taino, iar Alin Chirilă a fost nominalizarea lui Robert Moscalu, purtător de colan de imunitate.

După aproape 4 luni petrecute în Dominicană, Alin Chirilă este concurentul care părăsește competiția Survivor România. În urma voturilor exprimate de public, el este cel care a întocmit un număr mai mic, spre deosebire de Carmen Grebenișan, care este susținută masiv de cei de acasă.

„Să vă spun sincer, am simțit. Am avut un sentiment care mi-a prezis acest moment, înainte de jocul de imunitate pe care l-a câștigat Robert, am visat toată această schemă. Am zis că nu e real, nu are cum să se întâmple așa ceva. Sentimentele pe care le-am trăit aici au fost intense și foarte reale. Sunt împăcat cu gândul, cu toate că aș fi vrut să merg în continuare, dar nu cu orice risc. Vreau doar să spun colegilor mei că viața lor continuă și după Survivor și să-și asume orice scot pe gură, fiind injurii sau orice. Să și le asume, pentru că mulți dintre ei sunt într-un anumit fel, ca să dea bine la cameră”, a spus Alin Chirilă, după ce Daniel Pavel a anunțat că el părăsește Survivor România.

Citește mai multe pe: https://click.ro/primetime/eliminarea-care-zguduie-survivor-romania-el-este-2259908.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava