Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri, 21 martie 2014, ora 10:00 Shopping City Suceava va găzdui vernisajul expoziţiei ,,UNIVERSUL FAMILIEI‘’, organizat în cadrul Concursului Naţional de creaţie plastică pentru preşcolari ,,Penelul Fermecat ‘’, ediţia a –IX- a, faza judeţeană.
Concursul a fost iniţiat de către Inspectoratul Şcolar Suceava, de către doamna profesor învăţământ preşcolar, prof. Daniela Răileanu, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Arte ,,Ciprian Porumbescu ‘’ Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Ştefan cel Mare” Suceava, Uniunea Artiştilor Plastici –filiala Suceava şi este organizată de cadrele didactice din: Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Gulliver’’ Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit ,,1-2-3” Suceava şi Grădiniţa cu Program Normal Ipoteşti. Expoziţia cuprinde 383 de lucrări ale preşcolarilor cu vârstă cuprinse între 4-6 ani, din grupele mijlocie şi mare, din judeţul Suceava, respectiv din zonele: Vatra-Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuţi, Siret şi Suceava, realizate într-un limbaj plastic original şi tehnici de lucru diverse. Evidenţiem participarea Grădiniţei Speciale Fălticeni, cu 11 lucrări, toate premiate.

Juriul a acordat 214 de premii şi 116 de menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă, astfel:
-4 ani – secţiunea grafică – 3 premii: 1 premiu I, 2 premii II;
-secţiunea pictură – 39 premii: 16 premii I, 15 premii II, 8 premii III şi 34 menţiuni;
-5 ani – secţiunea grafică – 4 premii: 1 premiu I, 1 premiu II, 2 premii III şi 2 menţiuni;
– secţiunea pictură – 91 premii: 20 premii I, 33 premii II, 38 premii III şi 44 de menţiuni;
– 6 ani – secţiunea grafică – 11 premii: 3 premii I, 3 premii II, 5 premii III;
– secţiunea pictură:- 66 premii: 14 premii I, 28 premii II, 24 premii III şi 36 menţiuni.

Premierea celor mai bune lucrări se va realiza în mod festiv, cu participarea preşcolarilor „pictori”, împreună cu părinţii şi cadrele didactice indrumatoare, în locaţia sus-amintită.
Expoziţia poate fi vizionată în perioada 21.03.- 28.03.2014, în CITY GALLERY, din incinta SHOPPING CITY.
Faza naţională a concursului ,,Penelul fermecat”, ediţia -IX-A, se va finaliza în data de 11 aprilie 2014, la sediul G.P.P. ,,Gulliver” Suceava, unde va fi organizată expoziţia cu lucrările participante, la această ultimă etapă a manifestării dedicată preşcolarilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava