Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava a salutat organizarea de către Guvernul României, în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, a unei dezbateri publice, în premieră, pe marginea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru România. Gheorghe Flutur a spus că această dezbatere a fost un moment istoric, având în vedere că pentru prima dată se discută lucruri concrete cu bani europeni. „Vorbim de peste 30 de miliarde de euro pentru perioada următoare, post pandemie, de redresare şi rezilienţă, adică de intrare în normalitate a ţării după această criză pandemică mondială. Guvernul României a pus în dezbatere publică modul în care se vor cheltui aceşti bani oferiţi de Uniunea Europeană şi obţinuţi de România în urma negocierilor făcute de preşedintele Klaus Iohannis, căruia vreau să îi mulţumesc, pentru că au fost discuţii prelungite cu liderii europeni. Şi România primeşte pentru următorii nouă ani peste 80 de miliarde de euro, iar noi trebuie să spunem cum vrem să cheltuim aceşti bani pentru a depăşi această criză care a lovit toată omenirea şi pentru a ne pregăti pentru vremuri mai bune”, a spus Gheorghe Flutur. El a spus că într-o primă fază va fi disponibilă o sumă de 30 de miliarde de euro, iar judeţele şi localităţile din ţară „ne gândim şi noi cum să alocăm resurse pentru dezvoltare”. Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat că este bucuros să anunţe că şi Suceava se pregăteşte cu o serie de programe care să rezulte din aceste sume europene pentru dezvoltare.

„Dragi suceveni. Este o vorbă veche. În vremuri grele, pe vreme rea, te pregăteşti pentru vreme bună. Asta facem noi. Guvernul liberal are o abordare pragmatică şi de aceea avem nevoie în ziua crucială de 6 decembrie 2020 de votul dumneavoastră pentru parlamentarii liberali, pentru a construi o majoritate. Să se termine cu gâlceava şi cu populismele PSD-ului, care promite orice să mai fie ales o dată, dar care a ţinut această ţară pe loc sau a tras-o înapoi. Aavem nevoie de majoritate parlamentară liberală pentru că Uniunea Europeană ne-a întins o mână, pentru că tot dumneavoastră, dragi români, aţi dat un vor covârşitor pentru preşedintele Klaus Iohannis care are un parteneriat excepţional cu PNL. Un parteneriat pe care vrem să-l prelungească şi cu administraţiile locale. De aceea este foarte important să ne gândim bine, să ne mobilizăm, să fim solidari. A fost o perioadă de campanie, de atacuri. Vine vremea de pe 7 decembrie să ne apucăm şi mai serios şi mai hotărâţi de treabă. Asta o pot face liberalii. Liberalii sunt pregătiţi, sunt hotărâţi, au oameni competenţi şi îşi asumă răspunderea. De aceea, această decizie istorică a Europei să aloce mai mulţi bani ţărilor noastre trebuie valorificat inteligent”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a arătat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va avea efecte benefice pentru viaţa tuturor românilor, având în vedere că urmează investiţii importante în mai multe domenii de activitate. „Fie că vorbim de infrastructura de spitale, de şcoli, bani mulţi care se vor da, fie că vorbim de infrastructura de drumuri. Pentru că la acest capitol sunt foarte mulţi bani, peste 20 de miliarde de euro numai pentru autostrăzi şi drumuri expres. Asta înseamnă oxigenul pentru dezvoltarea României şi pentru viitoarele generaţii. Iar noi liberalii avem o provocare istorică şi suntem pregătiţi să facem ce trebuie pentru această ţară. Haideţi dragi români, dragi suceveni lângă noi. Daţi-ne un vot pe 6 decembrie, puneţi-ne la treabă pentru că pe vreme rea se pregătesc vremuri mai bune şi noi ştim să facem asta”, a încheiat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava