Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean și Primăria Fălticeni și-au dat mâna pentru modernizarea drumului județean care face legătura între municipiul Fălticeni și comuna Horodniceni. Este vorba de aproximativ 6 kilometri de drum din care 1,5 kilometri vor fi asfaltați de municipalitatea fălticeneană cu bani de la bugetul local iar restul de administrația județeană cu fonduri proprii. Consiliul Județean a demarat deja lucrările dinspre Pocoleni spre Fălticeni urmând a le finaliza după Paști atunci când va intra în acțiune Primăria Fălticeni pe porțiunea sa de 1,5 kilometri. Primarul PSD de Fălticeni, Cătălin Coman, care s-a aflat miercuri la fața locului a arătat că această investiție este extrem de importată pentru locuitorii din zonă și a apreciat deschiderea președintelui PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru colaborarea cu administrațiile locale în intreresul cetățenilor. ”Mă bucură faptul că suntem aici la o lucrare care se apropie de finalizare, lucrare extrem de importantă pentru întreaga zonă a Fălticeniului pentru că va fi un drum foarte circulat. E un exemplu extrem de important de colaborare înre două instituții de prim rang ale județului Primăria municipiului Fălticeni și Consiliul Județean. Am avut discuții cu domnul președinte Flutur și am scos în evidență faptul că doar prin colaborare putem realiza un obiectiv extrem de important și mă bucură faptul că azi îl și materializăm la foarte scurt timp după această discuție. Practic la începutul anului când lucram la bugete atât la Primărie cât și la CJ am spus că se poate realiza. Mă bucur și chiar dacă suntem din partide diferite îl laud cu toată sinceritatea pe domnul președinte Flutur pentru că într-adevăr a înțeles un lucru foarte important și a canalizat atât resursa umană cât și financiară pentru realizarea acestui obiectiv. Nu are rost să facem acum politică să ne lăudăm care a mai bun și care e mai puțin bun, care e mai frumos și care nu. Este un exemplu cu doi oameni care au responsabilități la nivelul instituțiilor pe care le conduc au înțeles să-și dea mâna în beneficiul cetățenilor. Acest drum nu-l va lua acasă nici Flutur nici Coman ci va rămâne va fi funcțional pentru oameni. Mă bucur că lucrare extrem de importantă s-a realizat printr-o colaborare eficientă”, a declarat Coman.

Flutur a anunțat că Fălticeniul va beneficia, în curând și de modernizarea DN 2

La rândul său, și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat colaborarea cu administrația fălticeneană pentru modernizarea drumului care face legătura între Horodniceni și Fălticeni. Gheorghe Flutur a precizat că o prioritate pentru investițiile Consiliului Județean este aceea de a lega marile municipii între ele. „Acest drum face legătura și între Suceava și Fălticeni, dar și cu orașul Gura Humorului. Noul drum modernizat va deservi, de asemenea, și populația din Rădășeni, Moara sau Berchișești, legând practic trei bazine importante din județ. Nu în ultimul rând, noul drum modernizat ne ajută să decongestionăm traficul și pe ruta rutieră din Cornu Luncii, dar și pe DN 2, la Cumpărătura”, a spus președintele CJ Suceava. El a mai adăugat că instituția pe care o conduce va continua și în perioada următoare implementarea unor proiecte pentru modernizarea rețelei de drumuri județene. Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a anunțat că Fălticeniul va beneficia, în curând și de modernizarea DN 2, lucrările pe porțiunea dintre Suceava și acest municipiu urmând să înceapă după Sărbătorile Pascale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava