Concert pascal
MOPAN Suceava

Investiția în modernizarea drumului județean Vulturești-Hîrtop, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, se va încheia în octombrie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pe șantierul drumului, unde a fost împreună cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Șeful administrației județene a declarat că drumul are aproximativ 17 kilometri, iar pe traseu sînt construite 29 de podețe transversale, un pod și 550 de podețe pentru accesul în curți. De asemenea, s-au realizat mai mulți kilometri de ziduri de sprijin și de șanțuri colectoare. Președintele Flutur a menționat că administrația județeană a alocat din fonduri proprii bani pentru stabilizarea unei alunecări de teren, care se înregistrează pe o porțiune de 80 de metri a drumului Vulturești-Hîrtop. El a subliniat că în toamnă va fi recepționat și drumul Mălini-Slatina, care este modernizat tot prin PNDL. Mai sînt în curs de execuție drumul ce leagă Suceava de Harghita, prin Pasul Bilbor, și drumul de la Coșna spre Ilva Mare. Președintele Consiliului Județean a mai spus că prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se va finanța reabilitarea a patru drumuri județene, între care Manolea-Forăști și i-a mulțumit ministrului Dezvoltării pentru sprijinul consistent acordat județului Suceava. Cseke Attila a arătat că implementarea proiectelor de infrastructură rutieră va duce la îmbogățirea comunităților locale, dar și că prin Programul „Anghel Saligny” au prioritate proictele de drumuri ale administrațiilor județene. Asta, în condițiile în care altă soluție de finanțare nu se întrezărea pînă la accesarea de fonduri europene. Ministrul a adăugat: „Important este ca lucrările la drumuri să fie de bună calitate, pentru că trebuie să construim ceva bun pentru mulți ani de-acum înainte. Nu trebuie să avem reproșuri, ci o infrastructură care să dăinuie ani buni”.

Flutur susține că investiția în modernizarea drumului județean Vulturești-Hîrtop, prin PNDL, se va încheia în octombrie. Ministrul dezvoltării a vizitat șantierul împreună cu Flutur, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava