Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a drumurilor din axa strategică Suceava – Iași este 15 august 2024. Gheorghe Flutur a făcut această precizare într-o ședință extraordinară a deliberativului județeană care au fost aprobate cheltuielile legate de proiectul „Regiunea de Nord Est – Axa strategică 1: Iași – Suceava”. Flutur a spus că valoarea totală a proiectului este de 642 de milioane de lei, cu TVA inclus, adică circa 128 milioane de euro, din care valoarea contribuției județului Suceava este de 318 milioane de lei, adică aproximativ 63 de milioane de euro. „S-a modificat valoarea bugetului proiectului și aici a crescut, din fericire, suma eligibilă din bani europeni care o poate deconta Consiliul Județean Suceava cu circa 15 milioane de lei, adică 3 milioane de euro”, a precizat șeful administrației județene.

Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că anul acesta au avansat semnificativ lucrările pentru modernizarea drumurilor din axa strategică Suceava – Iași, ajungând la un stadiu fizic de peste 70%. „S-a avansat mult pe ruta de la Dolhasca spre Liteni și spre Udești. S-a avansat destul de mult și pe zona de la Zaharești spre Stroiești și în zona Costâna spre Vâlcele, spre Stroiești. De asemenea, în această iarnă vor lucra la un pod de valoare mare la Dolhasca”, a precizat președintele CJ Suceava.

El a precizat că instituția pe care o conduce are fonduri în buget pentru finalizarea lucrărilor. „Pentru această investiție noi am cheltuit banii europeni în cea mai mare parte. Ce avem acum sunt banii cu care trebuie să construim noi. Acești bani îi avem în cont și nu există nici o problemă. Îi avem pe bugetul nostru și sunt destinați special acestui proiect pentru axa rutieră Suceava – Iași. Anul viitor constructorul are termen pe 14 august să finalizeze lucrările. Ei au promis că vor termina și mai repede și că pot să facă acest lucru. E o lucrare complexă, s-a recuperat destul de mult și sperăm să ajungem la acest moment al recepției”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Flutur: Termenul de finalizare a drumurilor din axa strategică Suceava – Iași este 14 august 2024, 7.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava