Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat, astăzi, șantierele de modernizare a drumurilor județene de pe Axa Suceava- Iași și de la Cornu Luncii. Gheorghe Flutur a evidențiat faptul că pe unul dintre cele mai importante drumuri, cel de pe Axa Suceava – Iași, tronsonul Suceava-Ipotești-Bosanci-Liteni-Dolhasca, constructorul a început deja lucrările de modernizare. Flutur a precizat că după Liteni, constructorul a început să lucreze și în orașul Dolhasca.

De asemenea, el a declarat că la Cornu Luncii se realizează lucrări de asfaltare pe porțiunea de drum județean dintre Drumul Național DN 2E și Mălini, pe care se aplică două straturi de asfalt folosind plasă de geotextil antifisură. Șeful administrației județene a spus că pe acest drum vor continua lucrările de asfaltare și pe tronsonul de la Cornu Luncii spre Horodniceni. „Am început modernizarea și spre Mălini – Slatina. Pentru anul viitor am pregătit modernizarea pe fonduri europene a întregului drum Fălticeni – Pocoleni – Horodniceni – Cornu Luncii – Baia și a drumului Mălini – Slatina – Valea Moldovei – Capu Câmpului – Gura Humorului. Aș dori să subliniez importanța deosebită a acestor drumuri și pentru turism – se face legătura zonei Fălticeni – Gura Humorului cu județul Neamț pe unul dintre cele mai frumoase trasee turistice. De asemenea, la Cornu Luncii am discutat cu specialiștii și despre reabilitarea podului de peste Râul Moldova de la Cornu Luncii – Mălini. S-au finalizat lucrările de peste Moldova de la Voroneț și urmează să se intre mai departe la lucrări pe Răul Moldova, la acest pod de la Cornu Luncii – Mălini”, a arătat Gheorghe Flutur.

El a adăugat că vremea bună le permite constructorilor să lucreze, acesția fiind în graficul stabilit. „Astfel, în județ în aceste zile se lucrează pe mai multe șantiere de modernizare a drumurilor județene. Se lucrează la Rădăuți, Frătăuții Vechi , Frătăuții Noi, Bilca, Vicovu de Sus, se lucrează la Șaru Dornei, Panaci – Glodu, la drumul spre Rarău pe la Izvorul Alb, la Boroaia, Hârtop, Vulturești, Valea Glodului. Și dacă ar fi să facem un bilanț, în acești patru ani de mandat, s-au asfaltat peste 300 de kilometri de drumuri județene, astfel încât, în cea mai mare parte, acestea au încep să capete cu adevărat contur de drumuri modernizate. Avem motoarele turate la maxim și nu ne oprim aici”, a declarat președintele CJ Suceava. El a arătat că administrația județeană a depus deja la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est încă cinci proiecte de modernizare pentru drumuri  județene, care ar urma să fie finalizate în următorii patru ani.

Flutur a verificat stadiul lucrărilor de modernizare a drumurilor județene din Cornu Luncii și de pe axa Suceava – Iași, 2.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava