Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, intenționează să organizeze un pelerinaj pe noul drum modernizat de la Mălini la Borca, în județul Neamț, pentru participanții la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”. Prezent astăzi la deschiderea ediției de anul acesta a festivalului, în sala Unirii a Consiliului Județean, Gheorghe Flutur a spus că acest pelerinaj ar putea avea loc la ediție de anul viitor, când vor fi finalizate lucrările de modernizare a acestui tronson de drum. „Mă gândeam pentru anul viitor să vă propun un pelerinaj de la Mălini spre Borca pentru că suntem cam la 50% din acest drum. Este drumul din Baltagul, drumul lui Nechifor Lipan. Și sper că anul viitor pe vremea asta să îl avem finalizat să putem să mergem în această frumoasă zonă încărcată de istorie și de poezie”, a transmis Flutur. El a adăugat că îl bucură faptul că și la ediția de anul acesta a festivalului sunt prezenți foarte mulți tineri. Președintele CJ Suceava a mai adăugat că instituția pe care o conduce a susținut și va susține în continuare organizarea Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, care anul acesta a ajuns la a 55-a ediție. „Administrația publică județeană este alături și îmi dau seama că această longevitate, 50 de ani, este în primul rând datorită dumneavoastră a celor care veniți la festival. Și aici văd vârste diferite de la oameni cu tâmple albe, sunt oameni cu care m-am văzut de multe ori la acest festival, până la tineri, elevi, copii care văd că vin și pe care îi salut în egală măsură cu drag pentru că sunt convins că e vorba de dragul de poezie și de carte. Și faptul că am ajuns la la 55-a ediție înseamnă că am dorit fiecare dintre noi să se întâmple acest festival și dorim asta în continuare. Am citit și eu din ce publicați dumneavoastră și am văzut dragul de poezie, patima cu care dumneavoastră scrieți și cred că aici la Suceava este așa un magnet care îi atrage pe iubitorii de carte, pe iubitorii de sensibil și de frumos. Eu pot să vă asigur că vibrăm și noi pe aceeași lungime de undă cu dumneavoastră, ne place și suntem bucuroși că sunteți atât de activi. Încurajez tânăra generație să vină în acest domeniu cât mai mult pentru că ne obligă aceste meleaguri, istoria încărcată de talente, de poezie să organizăm acest festival”, a mai spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava