MOPAN Suceava

Bucovina Rădăuți a pierdut, la mijlocul acestei săptămâni, pe terenul celor de la CSM Focșani, cu scorul de 0-2, într-un meci contând pentru manșa tur a semifinalelor barajului de promovare în Liga a II-a.

Periculoasă în debutul jocului doar prin câteva șuturi de la distanță, echipa vrânceană a deschis scorul în minutul 33, când Andrei Mazilu a centrat cu efect de pe partea dreaptă, iar Robert Enache a pus latul din colțul careului mic de șase metri pentru 1-0 la pauză.

Gazdele și-au dublat avantajul de pe tabelă în minutul 55, prin fostul atacant al Şomuzului Fălticeni, camerunezul Franck Tchassem, care a marcat din cadere, cu un șut senzational de la 25 de metri, sub bara transversală a porții apărate de Ionuț Puianu.

De partea cealaltă, gruparea rădăuțeană a abordat mult prea prudent partida de pe stadionul Milcovul, unde a avut o singură ocazie clară de gol, la un șut pe lângă țintă trimis de Adrian Stroe. Prea puțin pentru a emite pretenții la un rezultat pozitiv la Focșani și la o eventuala calificare în finală.

CSM Focșani: Niczuly – Săpunaru, Perju, Ciopa, Al. Dumitru, Toba, Mazilu, Enache, Zaharia, Dănăilă, Tchassem. Antrenor: Călin Moldovan. Au mai intrat: Stancu, Dănilă și Negoiță.

Bucovina Rădăuți: Puianu – Alecsandru, Pintilei, Florescu, E. Ciobanu, Serediuc, Săhlean, Bejenar, Stroe, Hopulele, R. Ciobanu. Antrenor: Ovidiu Murariu. Au mai intrat: Monah, Popovici, Gafencu, Netbai și Nistor.

Manșa secunda va avea loc sâmbătă 25 mai, de la ora 17.30, pe stadionul Municipal din Rădăuți.

În cealaltă partidă tur din semifinalele barajului, FC Bacău a învins pe teren propriu, formația Metalul Buzău, cu scorul de 1-0.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava