Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, astăzi, contractul de finanțare în valoare totală de 849.383 lei (circa 190.000 euro) prin care se vor reabilita cele două clădiri ale Școlii Gimnaziale Speciale ,,Sf. Stelian” din Rădăuți, cu 98% valoare de finanțare nerambursabilă.
Gheorghe Flutur a precizat că proiectul finanțat se încadrează în aria Priorității de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din resurse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. din cadrul Axei prioritare  3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
„Prin acest proiect se urmărește reabilitarea energetică a celor două clădiri, astfel încât să se obțină o scădere a consumului anual de energie, precum și o reducere a gazelor cu efect de seră”, a explicat șeful administrației județene.
Din partea ADR Nord-Est, contractul de finanțare a fost semnat de directorul general Vasile Asandei.
„Este o veste bună pentru elevii de la aceasta școală, pentru profesori și părinți, acum în preajma începerii anului școlar”, a mai spus Flutur. El a adăugat că la Școala Gimnazială Specială ,,Sf. Stelian” Rădăuți, instituție aflată în subordinea CJ Suceava, învață peste 150 de elevi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava