Concert pascal
MOPAN Suceava

Cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea conducerii filialei județene a început duminică, 4 iulie, și s-a desfășurat pe parcursul a două zile, timp în care 164 de membri dintre cei 190 înscriși și-au exprimat votul (peste 85%).

Pentru funcția de președinte al organizației s-au înscris în cursă cinci candidați, iar primul tur de scrutin s-a desfășurat în urmă cu o săptămână.

Numărătoarea voturilor, încheiată luni, 5 iulie, în jurul orei 21.00, a afișat un număr de 88 de voturi pentru senatorul Gheorghiță Mîndruță și 75 pentru deputatul Radu Tudor Ciornei, al doilea clasat în primul tur de scrutin pentru alegerile interne. După câștigarea alegerilor, Gheorghiță Mîndruță a declarat că „noua poziție și votul colegilor mei mă onorează și vreau să fac din filiala USR PLUS Suceava o filială performantă, în care să predomine meritocrația, bunul-simț și profesionalismul”. El a mai adăugat că

În urma voturilor exprimate în cele două tururi de scrutin din 27-28 iunie și 4-5 iulie 2021, Biroul Filialei Județene USR PLUS Suceava este format din următorii membri:

Președinte: Senator Mîndruță Gheorghiță

Vicepreședinți: Cărare Vasile, Andrișan Ionel, Matei Teodor, Piticari Cristina, Duprii Gelu Viorel, Rey Adrian-Radu, Ciornei Radu Tudor.

Membri: Cimpoeșu Iulian, Bouriaud Laura-Gianina, Grigoraș Augustin-Aurel, Agape Ionuț, Boca Vasile, Buburuzan Lorena, Ursu Gianina, Vacariuc Mircea-Călin, Călin Claudia Gianina, Dănilă Andreea-Corina, Cidir Cosmina-Alexandra, Moroșan Andrei, Munteanu Teodora.

Membri Comisia de Arbitraj: Tiperciuc Florin, Pintilie Lucian, Anchidin Mihail Radu, Marian Valentin, Tabarcea Adrian Cătălin.

Membri ai Comisiei Județene de Cenzori: Palahniuc Claudia, Badea Camelia Ioana Mihaela, Gafencu Mihaela.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava