Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă, 1 aprilie, la Casa Polonă din Solonețu Nou a avut loc cel de-al X-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România. Lucrările Congresului au fost deschise de președintele Uniunii  Polonezilor din România și deputat în Parlamentul României din partea minorității poloneze, Ghervazen Longher care le-a urat bun-venit invitaților: Jarosław Szkirpan – consulul Poloniei la București, doamna Doina Iacoban – subsecretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pr. Iosif Păuleț – episcop de Iași, pr. Alois Farțadi – decan de Bucovina, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec – capelan al polonezilor din dieceza de Iași și paroh în Solonețu Nou, precum și alți preoți din decanatul de Bucovina. Invitații au luat pe rând cuvântul și au urat ca lucrările să fie fructuoase, precum și mult succes în alegerea noii conduceri a Uniunii.
Conform statutului Uniunii Polonezilor din România au participat delegați ai organizațiilor locale din: București, Cacica, Constanța, Gura Humorului, Iași, Moara, Păltinoasa, Pleșa, Poiana Micului, Rădăuți, Siret, Solonețu Nou, Suceava și Vicșani.
În timpul lucrărilor Congresului, președintele Ghervazen Longher a prezentat darea de seama a Consiliului de Conducere pe ultimii cinci ani, iar președintele comisiei de cenzori, Vladimir
Scepanschi a prezentat darea de seamă financiară.
Punctul culminant de pe ordinea de zi a fost votarea președintelui Uniunii Polonezilor din România și a Consiliului de Conducere, precum și votarea membrilor comisiilor de cenzori și de
judecată colegială. În urma votului delegaților, Ghervazen Longher a fost reales în unanimitate președinte al Uniunii Polonezilor din România.
Pentru funcția de prim-vicepreședinte a fost ales Ștefan Longher, iar pentru funcțiile de vicepreședinte au fost aleși Bogdan Polipciuc și Ștefania Carmen Dorosceac. Pentru funcția de secretar al Consiliului de Conducere a fost realeasă Janina Bivol, iar trezorier Anton Perlanovschi.

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava