Ansamblul Ciprian Porumbescu - 65 ani aniversar

Liga Națională de handbal masculin a rămas în acest moment cu doar 13 echipe după ce echipa Handbal Club Vaslui nu s-a mai înscris în campionat pentru sezonul ce urmează. Deși Federația Română de Handbal a prelungit special cu cinci zile perioada de înscriere, conducerea clubului HC Vaslui n-a reușit să îndeplinească singura condiție rămasă pentru a evolua în prima divizie, și anume să plătească restanțele salariale către jucători. De altfel, echipa a fost mutată la Clubul Sportiv Municipal Vaslui, sub culorile căruia va juca în sezonul ce urmează, dar în eșalonul II, Divizia A. Se pare că s-a ajuns în această situație din cauza datoriilor acumulate de-a lungul timpului, dar și pentru a face loc noului proiect al autorităților locale, CSM Vaslui.
Clubul recent înființat va porni din Divizia A, cu un lot format, în mare parte, din jucătorii cu care s-a terminat campionatul trecut. Singurii jucători de care s-au despărțit în această vară vasluienii sunt Ciprian Iftene (destinație necunoscută), Gabriel Bujor (Dunărea Călărași), Mihai Bujor (Dunărea Călărași), Adrian Tenghea (Minaur Baia Mare), Valentin Anton (CSM Bacău), Tiberius Moldovanu (Dunărea Galați) și Vasilică Barac (destinație necunoscută). Noul antrenor al echipei va fi fostul jucător și antrenor de la CSU Suceava, Leonard Bibirig, restul jucătorilor rămași în lot fiind de acord să continue în Divizia A și să lupte pentru îndeplinirea obiectivului, acela de a promova în Liga Națională. Vasluienii vor avea un buget de 1,6 milioane de lei, bani pe care îi vor împărți cu echipa de fotbal a clubului CSM Vaslui, ce evoluează în liga a IV-a și are ca obiectiv promovarea în eșalonul III. Primul eșalon are în acest moment 13 echipe: Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare, AHC Dobrogea Sud, Politehnica Timișoara, CSU Suceava, CSM Făgăraș, CSM Bacău, CSM Focșani 2007, CSM București, Potaissa Turda, Dinamo București, CS HC Buzău 2012 și CSA Steaua București.
În acest moment, conform regulamentului, ACS Alexandria are drept de a se înscrie în prima divizie, iar în cazul în care va refuza acest lucru, ”U” Cluj ar putea evolua în Liga Națională în sezonul viitor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava